Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, avanseaza pe blog ideea ca presedintele Traian Basescu ar putea anunta, la consultarile politice de astazi, demisia premierului Emil Boc si demararea procedurilor pentru constituirea unui nou guvern. “Surpriza – el ar putea anunta ca Boc si-a dat demisia, iar consultarile sunt pentru a desemna un nou premier. Evident, Basescu va incerca sa schimbe doar primul-ministru nu si pe cei mai importanti membri ai gvernului, ca sa nu se supere cu partidul… Unii vor spune ca nu este elegant si ca, dupa Roman, Stolojan, Baconschi, el il sacrifica pe Boc. Altii vor raspunde, resemnati, ca asa sunt scorpionii…”, sustine Nastase pe blog. Social-democratul remarca si faptul ca lipsa opozitiei din Parlament va crea o problema pentru votul de investitura al noului guvern, iar acesta ar fi al doilea motiv pentru care Basescu organizeaza consultarile politice. “Sacrificiile rituale de pana acum nu au dus la linistirea multimii. Sacrificarea lui Boc va fi suficienta?” se intreaba Nastase.
Liderul arata, totusi, ca este doar un scenariu: “E doar o varianta de scenariu”.
Premierul Emil Boc a fost intrebat, sambata, dupa videoconferinta de la MAI, daca demisioneaza in zilele urmatoare, el spunand ca nu comenteaza “asemenea decizii sau speculatii” si ca stie ce are de facut. “Nu comentez asemenea decizii sau asemenea speculatii. Stiu ce am de facut”, a spus Emil Boc, intrebat de jurnalisti cum comenteaza zvonul potrivit caruia ar urma sa demisioneze din functie in zilele urmatoare. Premierul a evitat un raspuns clar privind o eventuala demisie, precizand doar ca va spune in primul rand in fata colegilor de partid si abia apoi presei ce are de facut Guvernul in perioada urmatoare. “Fiti siguri ca voi spune in primul rand in fata colegilor si dupa aceea presei ce are de facut Guvernul si partidul in perioada urmatoare”, a declarat Emil Boc, la finalul videoconferintei cu prefectii de la Ministerul Administratiei si Internelor.














