FC Petrolul a bifat primul succes din turneul pe care îl efectuează în Antalya, învingând, aseară, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia georgiană FC Dila Gori. Partida a fost decisă de reuşita lui Răzvan Neagu, cu şapte minute înainte de final, fotbalistul ploieştenilor înscriind cu un şut expediat de la 18 metri, fără replică pentru portarul advers. Până atunci, „lupii” îşi mai trecuseră în cont câteva ocazii importante, ratate însă de Voican (4), Buleică (18), Neagu (61), Opriţa (63) sau Roman (66, 83).
Petrolul a început partida cu o formulă ce i-a cuprins pe Gritti – Străuţ, Negru, Melinte, Ben Djemia – Mustivar, Buhuşi – Buleică, Bendjemaa, Stojimirovic – Voican. După pauză, Vivi Răchită a apelat la cu Pavilas – Enescu, Tudor, Melinte, Stoica – Mustivar (60 Roman), Bărbulescu – Opriţa, Negru (67 Borza), Dumitru – Neagu.
Aseară, după încheierea meciului cu Dila Gori, la Belek a ajuns şi ultimul transfer al petroliştilor, atacantul Mihai Dina, cel care, începând de astăzi, va intra în programul normal de pregătire al echipei.