Campanie de informare privind depunerea cererilor pentru subventia pe suprafata
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a deschis, incepand de miercuri, 1 februarie, campania de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafata. Scopul acesteia este cel al informarii fermierilor cu privire la fondurile europene si nationale destinate masurilor de sprijin pe suprafata in anul 2012, precum si la modalitatea de accesare a acestora. Pe durata campaniei, centrele judetene si locale ale APIA vor organiza sesiuni de informare si de instruire a fermierilor si, deopotriva, a administratiei agricole din primarii, cu privire la perioada de depunere a cererilor de sprijn pentru plati pe suprafata in anul 2012, modalitatea de completare a acestora, conditiile de eligibilitate impuse de legislatia europeana si nationala etc. Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafata in anul 2012 se va derula in perioada 1 martie – 15 mai 2012, respectiv 11 iunie, cu penalizari de 1% pentru fiecare zi de intarziere.
Rezervele valutare ale BNR au scazut
La 31 ianuarie a.c., rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei erau de 32.696 milioane de euro, fata de 33.193 milioane de euro, la 31 decembrie 2011.
In cursul lunii au avut loc urmatoarele operatiuni: a) intrari de 955 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de catre institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele; b) iesiri de 1.452 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si de dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta etc. Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone.
Noi experti judiciari in specializarea Silvicultura
Ministerul Justitiei (MJ) a derulat, la sfarsitul lunii ianuarie a.c., concurs pentru dobandirea calitatii de expert tehnic judiciar in specializarea Silvicultura. In urma verificarii dosarelor de inscriere si a sustinerii interviului, dintre cei 56 de candidati inscrisi au fost declarati admisi 42. Prin inscrierea acestora in “Tabelul nominal al expertilor tehnici judiciari”, numarul expertilor tehnici judiciari in aceasta specializare va ajunge la 118. Potrivit unui comunicat al MJ, cresterea numarului de experti va avea ca efect o mai rapida solutionare a proceselor care au ca obiect litigii din domeniul silviculturii.














