Iarna siberiana continua si azi, joi, 2 februarie, cand astern aceste cuvinte, razlete si ele si fugarite de ger ca mai tot ce misca. Afara sunt minus 22 de grade si odata cu ziua au inceput primii fulgi ai noilor troiene. O contabilitate funerara stabileste, fireste cu o anume marja de eroare, cifra 14 pentru mortii ultimelor doua zile. Decese puse in carca gerului declarat, in texte literar alintate, asasin. Daca la Sangeru, satul meu natal, unde ma refugiez ciclic, iarna pare o pacoste asumata, amendata cu vreascuri bagate in sobele de caramida sau teracota, unele ramase din vremea tineretii bunicilor mei, la Bucuresti si in lumea care se recomanda civilizata si frisonata de o agitatie nestavilita, iarna isca dispute, nemultumiri, soferii se bat in trafic pentru o zgarietura de derapaj. Doar singuraticii, sechestratii in pat, bolnavii ramasi fara sprijin sufletesc si fara doctorii nu se mai cearta cu nimeni, fiindca nu au cu cine. Disputele cu moartea, mereu aproape de cei suferinzi, sunt transate de obicei de cea din urma. La scara mare, tara se vede inghetata bocna si aici nu e vorba doar de frig. Economia, al carei deces e consemnat lunar sau trimestrial, in functie de ciclicitatea incheierii unor fise de bilant, a murit se pare definitiv. Nu mai e. Ce sa mai contabilizezi? Oamenii stau in case (exceptandu-i pe cei care au luat drumul bejeniei si trudesc prin strainataturi) fiindca nu mai au locuri de munca. In locul locurilor de munca a ramas locul gol. Cate un amarastean, gonit de frig din casa si de foame, scurma prin spatiul in care a fost candva uzina in care a lucrat, dupa o teava sau o bucata de fier ratacit, supliment nesperat la un salariu care nu mai e sau la o pensie minuscula. In Piata Universitatii, o stafeta animata, vie, energica si la minus 17 grade, tine, cum spunea un protestatar, aprinsa flacara revoltei pana la primavara cand „nu vom mai fi o suta, ci o suta de mii, sau doua sute de mii sau mai multi”. Revendicarile cetatenilor s-au comprimat la una singura – „Jos Basescu!”. Aici e buba, aici e cancerul care omoara, aici e radacina umilintelor si dispretului cinic, hohotit, pentru cetateni. Niciun conducator, zice un barbat cu pancarta, nu si-a permis sa-si insulte in asa hal poporul, sa-si dispretuiasca si nesocoteasca semenii. Cred ca omul are dreptate. Ultimele iesiri la rampa ale presedintelui, sigur pe el sau mimand perfect siguranta de sine, degaja o fudulie de gangster de maidan care si-a ingenuncheat toti adversarii si, triumfator, urineaza pe spinarile lor, cum am vazut intr-un documentar american in care soldatii isi desertau vezicile pe niste prizonieri legati cu mainile la spate. Nu ma voi schimba, zice presedintele, raspunzand transant si obraznic, din nou obraznic, celor multi, din ce in ce mai multi (peste 90 la suta din alegatori), care-l contesta. Inteleg ca, in ce ne priveste pe noi, ziaristii, langa „gaozari”, „tonomate”, „tiganci imputite”, se vor alatura alte producte ale mintii tulburi, care fierbe intruna ca un vin care nu se mai ispraveste, a presedintelui dispus sa ne imbogateasca portretul cu nesfarsitele-i bale. Fie sigur ca nu vom ramane in paguba, iar replicile vor fi asisderi, cu amendamentul ca oricat am injura noi nu vom egala grobianismul prezidential.
Scolile, cele mai multe de prin sate, au trecut la un program rezumat. Un director de scoala sateasca imi spune ca temperatura suita in clase, de o centrala termica pe lemne, la minus trei grade, a rezumat programul scolar la doua ore pe zi. Nu putem omori copiii! – ofteaza el. Gradinitele, mai toate, au fost inchise. Pe fondul saraciei care face ravagii in grosul populatiei, iarna a cazut ca un blestem. Ce face, pe acest fundal putin zis dramatic, partidul de guvernamant? Un fel de simpozion cu usile inchise, care s-ar putea numi „Cum sa furi o tara pe cale de disparitie”. El explica, prin interventiile transant exprimate, preocuparile PDL. Nu, partidul lui Basescu, Udrea si Boc, prin guvernul emanat, nu se strofoca sa afle cai de salvare a Romaniei, ci cai de perpetuare a puterii lor jefuitoare. Romania e pe cale de disparitie. Ce mai vor? Mai vor. Presedintele vrea sa vanda ultimele zacaminte de aur din Apuseni. Guvernul smechereste privatizarea hidrocentralelor incat curentul electric sa treaca (deja o mare parte trece) din raurile cu baraje si cu apa de la Dumnezeu, prin sediul din Modrogan si, bine dijmuit si umflat la pret, sa ajunga la bietul consumator. Nimic din ce e rentabil si folositor tarii nu trebuie sa ramana romanilor. Deci trebuie, pentru finalizarea acestor obiective marete, sa ramanem la putere! Pai, cum sa ramaneti, mai pedeleilor, cand tara nu va mai vrea? Nu ne vrea ea, o vrem noi! Uite cum facem, zice in acel faimos simpozion, Roberta Anastase, o femeie care, circula legenda, ar fi fost candva frumoasa. Sa te fereasca Cel de Sus de muierile care au fost frumoase candva si s-au slutit, sufleteste mai ales. Redesenam colegiile electorale incat sa castige ai nostri. Schimbam legea electorala, schimbam, rostogolim, valatucim si din tulbureala asta, in care alegatorul ori va fi naucit ori va fi cumparat, ne scoatem. Rezon! – exclama linistitor Nutica. Avem bani, le dam bani, cumparam tot. Ea e trezorierul nenorocirii, singura, ierarhic, sub Basescu, caruia ii da socoteala, sau, conform altora, singura peste Basescu, ingaduindu-si sa-l puna la punct pe marinel, sa-l alinte, pitigaiasca sau certe. Simpozionul pe tema furtului unei tari pe cale de disparitie, tinut pe gerul asta de crapa sufletul in om, mi se pare cel mai monstruos aranjament politic, de sorginte mafiota, gazduit si ingaduit de napastuita noastra natie. Nu pot sa le spun acestor politicieni inconstienti, orbiti de avere si de putere, hrapareti si gata sa omoare cu totul principiile elementare ale democratiei decat atat: Sa va fereasca Dumnezeu de primavara! Vi se pare ca, aliati cu gerul, veti omori protestele! Va pacaliti amarnic! Tavalugul a pornit si nimic nu-l mai poate opri. Feriti-va de primavara care uneori este mai nemiloasa decat gerul siberian!
Lucian AVRAMESCU
