Cu 1.800 de membri cotizanti, dintr-un total de 9.000 localnici cu drept de vot, organizatia din Busteni a Partidului Conservator este considerata una dintre cele mai puternice din tara. Daca nu chiar prima ! Si cum orasul este dominat nu doar politic, dar si la nivel administrativ de reprezentantii PC (primarul, viceprimarul si zece consilieri locali sunt conservatori), cam tot ce misca – „raul, ramul” – se realizeaza purtand amprenta respectivei formatiuni politice. Poate de aceea chiar presedintele Dan Voiculescu a ales statiunea Busteni pentru a-si ridica o casa de vacanta si obisnuieste sa tina sedinte de partid tot acolo, la sfarsit de saptamana, alaturi de alti lideri importanti, de la nivel central si teritorial, precum Codrut Seres (ministrul Industriilor), George Copos (actualul vicepremier) sau Florin Anghel (presedintele CJ Prahova).
Toate aceste realizari au gasit si o recompensa pe masura. Dupa cum ne-a declarat primarul Emanoil Savin, pe 15 martie, in statiunea de la poalele Masivului Caraiman se va desfasura sedinta Biroului Executiv al filialei Prahova a PC. Ocazie cu care organizatia locala va fi data drept exemplu tuturor conservatorilor din judet. Ramane de vazut, insa, daca la viitoarele alegeri – si facem referire in special la cele generale – partidul condus de Dan Voiculescu va creste in optiunile electoratului sau va ramane sub pragul de 5 la suta, procent obligatoriu obligatoriu pentru intrarea in Parlament. Caci doar atunci realizarile pot fi masurate cu adevarat…
Iulian M.