In 1914, Alexandru Radovici a ajuns la apogeul carierei sale politice. La 4/17 ianuarie, cadea guvernul Titu Maiorescu si liberalii ajungeau la putere. In guvernul prezidat de Ionel Bratianu, el a primit portofoliul “Lucrarilor Publice“. Victoria a devenit, dupa obiceiul vremii, “Doamna Ministru“.
Viata Victoriei a devenit si mai grea. Sotul ei statea mai mult in Bucuresti, in casa pe care o aveau in Capitala. Pe langa faptul ca preluase toate afacerile lui din Prahova, trebuia ca, cel putin o zi-doua pe saptamana, sa se duca si ea acolo, sa rostuiasca slugile, sa vada daca sotului ei nu-i lipseste ceva.
In 1916, odata cu intrarea Romaniei in razboi, Radovici a ajuns sa fie suprasolicitat cu transporturile civile si militare. Mai ales in timpul exodului spre Moldova, a trebuit sa faca fata unor probleme deosebit de grele, epuizante, sotia fiindu-i aproape zi si noapte. Evacuati, la Iasi s-a ivit ocazia sa scape de aceasta functie. In decembrie 1916, Ionel Bratianu a fost obligat sa faca schimbari in guvern; l-a acceptat pe Take Ionescu ca vicepremier si a trebuit sa ofere cateva portofolii partizanilor acestuia. Printre primii care a cedat ministerul a fost si Radovici. Dar Bratianu si Partidul National Liberal nu se puteau lipsi asa usor de el.
Desi era destul de slabit, a fost numit guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, dovedindu-si, inca odata, priceperea si devotamentul. In aceasta vreme, Victoria i-a fost nu numai sotie, dar si o adevarata “sora de caritate“, prelungindu-i viata cu mai bine de un an. Marele om a murit, totusi, in 1918, cu numai patru luni inainte de sfarsitul razboiului si de implinirea idealului national. Victoria l-a inmormantat dupa toate datinile, la Iasi.
Dupa mai bine de sapte ani, a obtinut aprobarea autoritatilor laice si bisericesti pentru deshumarea ramasitelor lui pamantesti si aducerea lor la Ploiesti. Alexandru Radovici a fost din nou inmormantat, in cavoul familiei de la Cimitirul “Bolovani”, cu mare prohodire, cu sobor de preoti si cu toate obiceiurile crestinesti. In 1937, l-a urmat acolo si credincioasa lui sotie, Victoria.
Nu putem incheia medalionul dedicat acestei femei deosebite, fara sa amintim si despre activitatea ei filantropica. Intr-adevar, Victoria Radovici, atat de ocupata, asa cum am vazut, si-a gasit timp si pentru nevoile si necazurile concetatenilor ei defavorizati.
In principal, a desfasurat aceasta activitate in cadrul Societatii “Umanitatea“, pe care a fondat-o, impreuna cu alte doamne, de nuanta liberala, la inceputul secolului trecut. A fost presedinta societatii aproape pana la sfarsitul existentei ei.
Pentru strangerea fondurilor necesare actinilor de binefacere, pe langa contributiile importante ale membrilor si mai ales ale prezidentei, au folosit si alte mijloace foarte variate: liste de subscriptie, baluri, tombole, manifestari cultural-artistice cu “intrare“.
Iata un exemplu luat din celebra “cronica“ a dr. C.N. Debie, de imbinare a scopurilor umanitare cu cele culturale:
<
Aplauze nesfarsite au venit din partea unei asistente selecte. Desi intrarea a fost benevola, s-au strans peste 3000 lei (suma enorma la acea data).
Desigur, “Umanitatea“ a gasit multiple forme de ajutorare a populatiei nevoiase a orasului, cam tot ceea ce practicau si celelalte societati. Renumele ei insa a fost asigurat de organizarea unor colonii scolare, printre primele din tara si, categoric, primele din judetul nostru.
Intr-adevar, timp de decenii intregi, cu o intrerupere in anii Primului Razboi Mondial, Victoria Radovici si societatea au instalat, in fiecare vara, o astfel de colonie la Slanic-Prahova.
Pentru cazare, Scoala de fete le punea la dispozitie localul; cazarmamentul, ca si lingeria de pat apartineau societatii care le transporta in fiecare an. Functiona si o cantina buna si tot serviciul era asigurat de oameni din personalul familiei Radovici sau angajati cu ziua dintre slaniceni. Pentru supravegherea copiiilor s-au oferit, ani la rand, doi institutori, Ioneanu si Comisel, care faceau si programe usoare de vacanta, iar prezidenta vizita colonia aproape zilnic. Copiii faceau bai, plaja, tratamente, se jucau, cantau, recitau.
Se organizau, in fiecare vara, patru serii de cate doua saptamani (14 zile), doua pentru baieti si doua pentru fete, fiecare serie avand 30 de locuri. Cererile de inscriere pentru colonie se adresau direct Victoriei Radovici, de catre parinti sau invatatori, in lunile mai si iunie ale fiecarui an. Erau alesi copiii saraci; cand acestia erau prea multi, erau preferati cei debili, cei cuminti si silitori.
Aceste colonii au fost luate ca model de comitetul scolar judetean si de cel comunal cand au trecut la organizarea de colonii. Dupa razboi, pe masura ce Victoria inainta in varsta, activitatea societatii se diminua, iar dupa moartea ei, practic, nu s-a mai facut nimic, ea existand numai cu numele. In toamna lui 1940, odata cu toate organizatiile, “Umanitatea“ a fost desfiintata, iar patrimoniul ei a fost preluat de stat si atribuit Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, a carei presedinta era Maria general Antonescu.
Paul D.POPESCU
