Funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale de Finanţe Publice Prahova primesc încă de ieri cereri de restituire a taxei auto de poluare. În cererea respectivă oamenii pot solicita să li se restituie diferenţa de bani între suma pe care au achitat-o anterior pentru taxa de poluare şi cuantumul care rezultă din aplicarea noii taxe auto pentru emisiile poluante.
Proprietarii autovehiculelor care cer restituirea taxei auto de poluare nu primesc un răspuns pe loc la cererile pe care le depun.
La nivelul administraţiei financiare din Ploieşti au fost ieri depuse 50 de cererei de restituire a taxei auto de poluare. Funcţionarii publici se aşteaptă însă la aproximativ 10.000 de astfel de solicitări.