Actorii de la Toma Caragiu vor pune în scenă, sâmbătă seară, începând cu ora 18.30, piesa Regina frumuseții din Leenan, în regia Andreei Vulpe, după un text scris de Martin McDonagh (se citeste ceva de genul mecdonaf). Piesa este un amestec de comedie neagra, melodrama, groaza si tragedie sumbra. Este prezentată povestea vietii lui Maureen Folan, o fata in varsta de 40 de ani, care are grija de batarana Mag, o mama egoista si manipulatoare. În spectacol joacă actorii Oxana Moravec, Lucia Stefanescu Niculescu, Ioan Coman şi Bogdan Farcas.

Duminică, cu începere de la ora 18.30 se va juca piesa Mereu învinși, a secției Revistă. Regia artistică este semnată de Marcela Ţimiraş. Din distribuţia spectacolului fac parte Nico, Daniel Iordăchioaie, Daniela Răduică, George Capanu, Romeo Zaharia, Mirel Mâneru, Ion Radu Burlan, Mihaela Duţu şi Rodica Alexandru. În spectacol evoluează baletul şi orchestra “Majestic”.

Săptămâna viitoare, vineri, pe 20 ianuarie, începând cu ora 18.30, la teatru se va juca celebra piesă Take, Ianke și Cadâr, în regia lui Lucian Sabados. Din distribuție fac parte Niculae Urs, Mihai Coadă, Ilie Gâlea, Constantin Cojocaru, Marian Despina, Florentina Năstase, Ionuţ Vişan și Lucia Ştefănescu Niculescu.

Teatrul de păpuși prezintă duminică, de la ora 11.00, spectacolul Fata babei și fata moșului, la sala Toma Caragiu.
Săptămâna viitoare, marți, miercuri și joi, începând de la ora 11.00, copiii pot vedea spectacolul Cenușăreasa. Regia artistică este semnată de Cristian Pepino. Spectacolul se va juca în sala Teatrului Toma Caragiu.

Filarmonica Paul Constantinescu a pregătit pentru joi, 19 ianuarie, un concert simfonic sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu Galați susținut de pianiștii Mihaela Manea și Denis Ivanov. Biletele se găsesc la sediul filarmonicii din strada Anton Pann. Concertul va începe la ora 19.00.

La Cinema Premiera rulează filmele Jack și Jill și Vremuri Întunecate. Primul este o comedie din 2011, care-i are în rolurile principale pe Adam Sandler, Al Pacino și Katie Holmes. Filmul va rula zilnic, de la orele 13, 15 și 17. De la orele 19 și 21 în programul Cinematografului Premiera este filmul 3D Vremuri Întunecate. Produs în 211, filmul prezintă povestea a cinci tineri rămaşi blocaţi în Moscova, luptând să supravieţuiască în pragul unui atac devastator al unor forţe necunoscute extraterestre.

Cinema Cafe 3D are în program filmul de actiune SF, Green Lantern -Protectorul Universului. Acțiunea filmului este centrată pe o frăţie de războinici dedicaţi menţinerii ordinii intergalactice. Fiecare membru Green Lantern este înzestrat cu câte un inel verde, menit a-i garanta super puteri. Filmul poate fi urmărit zilnic, până joi, 19 noiembrie. Prima proiecție începe la ora 13 iar ultima la ora 21.