Situatie fara precedent in administratia ploiesteana. Considerand ca primarul Andrei Volosevici incalca, in continuare, legea, mai ales in cazul unuia dintre serviciile publice – iluminatul strazilor – iar cei care au de suferit sunt cetatenii, ieri, sub sigla USL, consilierii locali ploiesteni ai PSD si PNL au anuntat ca vor depune o sesizare penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti, impotriva edilului municipiului, acest demers urmand sa-l faca liberalul George Botez, de profesie avocat.

Ieri, la ora 10,00, avandu-l alaturi pe candidatul USL la Primaria Ploiesti – senatorul Iulian Badescu, consilierii locali ploiesteni Ion Eparu (PSD), Iulian Teodorescu si Adrian Lupu – de la PNL, au organizat o conferinta de presa in care au anuntat strategia acestora in incercarea de a stopa „abuzurile primarului Andrei Volosevici”. Conferinta de presa a avut caracter extraordinar avand in vedere ca a fost organizata cu doua ore inainte ca legislativul local sa se intruneasca intr-o sedinta, tot cu caracter extraordinar, ce avea pe ordinea de zi doua proiecte ce vizau aceeasi tema – iluminatul public al Ploiestiului. In esenta, alesii ploiesteni au anuntat ca atat ei, dar si ceilalti colegi consilieri ai PSD si PNL, reuniti sub sigla USL, nu vor participa la amintita intrunire intrucat nu vor sa fie partasi la „acest simulacru de sedinta”, intrucat apreciaza ca ilegala discutarea si votarea in Consiliul Local Ploiesti ca S.C. Servicii de Gospodarire Urbana (SGU) Ploiesti sa preia mentenanta iluminatului public. Facandu-l responsabil de posibilitatea ca strazile Ploiestiului sa ramana in bezna, din data de 16 ianuarie a.c. – data la care expira contractul cu Luxten, operatorul ce asigura iluminatul public – reprezentantii USL si-au motivat decizia printr-o serie de declaratii, tinta fiind primarul Volosevici. Iulian Teodorescu: „Vina o poarta primarul Andrei Volosevici care, cu iresponsabilitate, a refuzat sa lanseze o noua licitatie pentru iluminatul public. In legatura cu proiectul de hotarare ce viza SGU Ploiesti, in calitatea mea de membru in AGA a acestei societati, tin sa va spun ca nu s-a discutat nimic pe aceasta tema. Ca sa se ocupe si de iluminatul public, societatea trebuie sa aiba licenta, obtinerea avizelor durand mai bine de o jumatate de an! De fapt, Executivul nu doreste decat sa se toace banii de la bugetul local”. Ion Eparu: “Ceea ce se intampla in administratia ploiesteana, la care se adauga si atitudinea sfidatoare a primarului Volosevici, este pe linia generala a PDL, care tine de comportamentul stat al unui partid care face si stie tot”. In completare, mentionand ca pe controversata tema a contractului de iluminat public edilul Ploiestiului trebuie tras la raspundere, liberalul George Botez (in foto, primul din stanga) a anuntat ca, in numele consilierilor locali ploiesteni ai USL, urmeaza sa formuleze si sa depuna o sesizare penala impotriva primarului Andrei Volosevici. Nu in ultimul rand, s-a anuntat ca reprezentantii opozitiei vor solicita si un audit financiar asupra tuturor deciziilor luate de catre conducerea administratiei ploiestene in ultima perioada. Demersul alesilor ploiesteni va fi sustinut si de catre senatorul Iulian Badescu acesta declarand ca este cazul ca institutiile de cercetare penala sa-si spuna cuvantul, avand in vedere ca, „mai ales in ultimul an de mandat ca primar, Andrei Volosevici se tine numai de prostii si incalca flagrant legea”.

N.DUMITRESCU