Revenirea la conducerea comunei i-a permis lui Socolescu sa se ocupe de aceasta problema pe mai multe planuri. In 1942, l-a convins pe cetateanul Grigore Toma Nicolae, care poseda un teren alaturat celui al scolii, sa-l cedeze in schimbul unui alt loc. Proiectul de constructie al lui Socolescu, care primise toate aprobarile si incepuse sa fie realizat inca din 1941, s-a putut desfasura in voie.
Cum mijloacele materiale nu erau prea mari si cum nimeni nu voia sa se faca un lucru de mantuiala, s-a hotarat construirea edificiului in etape. Intre anii 1941-1944, adica sub primariatul lui Socolescu, s-a ridicat aripa dreapta a edificiului, inclusiv cancelaria, deci si fatada. Din pacate, scoaterea lui Socolescu de la primarie si toate rasturnarile care au urmat au facut sa fie amanate continuarea si terminarea lucrarilor. De-abia in 1968 s-a construit si aripa stanga, iar in 1985 s-a facut o extindere in spate pentru alte sali de clasa. Arhitectul murise de mult, dar intreaga constructie a edificiului s-a executat dupa planurile lui, fiind o lucrare unitara.
Era vorba despre un parter in forma de T, cele doua aripi ale corpului central, continuandu-se cu o alta, in spate, care pleca perpendicular din aceasta. A pastrat aici, din arhitectura lui scolara, numai dimensiunile mari, buna compartimentare si luminozitatea salilor de clasa si a coridoarelor. In rest, a adaptat totul la specificul unei scoli rurale.
Deosebit, poate unic, este aspectul fatadei principale. In alternanta gri-rosu, aceasta era decorata cu un desen din caramida aparenta, un motiv din arta noastra populara, intr-o interpretare originala, rafinata si echilibrata. Edificiul, cu inerente reparatii, este folosit si astazi.
Sa urmarim si alte minunate urme ale prezentei lui Socolescu la Paulesti.
Unele au doar o importanta practica si nu spun prea mult din punct de vedere arhitectonic. Asa sunt grajdurile comunale si, in oarecare masura, baia comunala si mica maternitate. Asa sunt cele cinci poduri de lemn, trei in sat si doua peste raul Dambu. A mai realizat doua sosele inauntrul comunei, adevarate alei, plantate pe ambele parti cu castani, una ducand la cimitir, cealalta spre raul Dambu. In sfarsit, a realizat frumosul parc cu castani in mijlocul caruia a ridicat splendida Troita, dedicata eroilor din Primul Razboi Mondial (1939). Primariatul lui, atat de productiv, s-a incheiat in conditii nu tocmai placute.
Dupa 23 august 1944, comunistii, deveniti partid legal, au inceput sa agite populatia in folosul politicii lor. Vazand ca nu pot obtine inca guvernarea, au trecut la actiuni „de strada” pentru a pune mana pe puterea locala. Dupa ce, la 28 noiembrie 1944, au ocupat Prefectura judetului Prahova si Primaria municipiului Ploiesti, miscarea s-a intins in tot judetul. La 29 ianuarie 1945, a venit randul Paulestilor.
Cativa activisti comunisti au venit in sat intelesi cu o serie de paulesteni dintre cei mai saraci, betivi, oameni fara capatai. Au ocupat primaria si l-au silit pe Socolescu sa predea conducerea comunei. A fost o mare lovitura pentru el, dar s-a resemnat, curand, sa duca o existenta exclusiv privata. Numai ca aceasta i-a fost turburata de oameni rai. Noul primar, invidios pe popularitatea lui, l-a reclamat pentru „sabotaj si instigare” in legatura cu indeplinirea conditiilor armistitiului cu URSS. Desigur, cercetarile nu au putut dovedi nimic, dar Socolescu a trebuit sa suporte umilinta unor interogatorii si a ramas in atentia organelor represive ale statului care, dupa 6 martie 1945, treceau tot mai mult sub conducerea unor elemente comuniste.
Bunastarea lui a fost afectata de seceta din 1946 care i-a distrus intreaga recolta a anului, apoi de stabilizarea monetara din vara lui 1947, care i-a distrus forta economica.
Dar nu era omul care sa cedeze asa usor in fata imprejurarilor si si-a continuat viata. Isi umplea o buna parte a timpului cu mica sa gospodarie unde acum, cand gasea atat de greu forta de munca, trebuia, de multe ori, sa se implice personal.
Anii acestia au fost foarte rodnici din punct de vedere intelectual. A citit mult, foarte mult din pretioasele carti pe care le adunase in vasta-i biblioteca, dar timpul nu-i permisese nici sa le deschida. A scris mult pentru terminarea unor lucrari incepute cu ani in urma si a inceput altele. Si-a pastrat legaturile cu numeroasele lui rude, care veneau, adesea, sa-l viziteze la Paulesti.
Dar nici acest refugiu nu i-a fost lasat, fiind expulzat brutal si de aici, dar neputand sa-i stearga urmele in comuna si in sufletele oamenilor. De altfel, cu toate conditiile vitrege, a continuat sa tina legaturi cu unii ploiesteni si, prin ei, a daruit o serie de piese de mobilier institutiilor comunei.
Paul D.POPESCU
