Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (13.00) circulaţia autovehiculelor este oprită pe DN14B Teiuş – Blaj (judeţul Alba), în zona kilometrului 268, din cauza răsturnării pe partea carosabilă a unui autocamion încărcat cu fier vechi.
Precizăm faptul că pe câteva drumuri naţionale, pe care la primele ore ale dimineţii începuse să se depună un strat subţire de zăpadă, s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant, astfel că traficul rutier se desfăşoară acum normal, însă este necesar să se circule cu viteză mai redusă decât în condiţii de carosabil uscat, suprafeţele de rulare fiind în mare parte umede. Cele mai importante drumuri cu astfel de probleme sunt:
– DN1, în zona Feleac, judeţul Cluj;
– DN1C – în localitatea Jucu, judeţul Cluj;
– DN1F – în zona Nădăşelu, judeţul Cluj;
– DN57B Oraviţa – Anina, judeţul Caraş-Severin;
– DN58 Reşiţa – Anina, judeţul Caraş-Severin;
– DN74 Zlatna – Abrud – Pasul Buceş-Vulcan – Brad, în judeţele Alba şi Hunedoara;
– DN75 Turda – Câmpeni – Albac – Scărişoara, în judeţele Cluj şi Alba.
Le recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, iar pe drumurile pe care există un strat de zăpadă să se aştepte să întâlnească şi porţiuni de gheaţă, mai ales pe acostamente.