Un tratament preventiv, administrat inainte si dupa raportul sexual, cu scopul de a impiedica infectarea cu HIV – virusul care declanseaza maladia SIDA -, va fi subiectul unor teste clinice efectuate in Franta pe barbati homosexuali seronegativi.
“Trebuie sa facem absolut tot ce putem pentru a scadea numarul de infectari noi cu HIV in randul populatiilor cel mai expuse”, a declarat profesorul Jean-Michel Molina, coordonatorul acestui studiu.
Primul test de preventie medicamentoasa sau “profilaxie preexpunere (PrEP) la HIV” pentru persoanele gay seronegative din Franta, lansat de Agentia nationala de cercetari contra maladiei SIDA (ANRS), va grupa 300 de voluntari.
Jumatate dintre ei vor primi un placebo, iar ceilalti un antiretroviral oral (Truvada), o combinatie de doua medicamente (Tenofovir si FTC): doua comprimate inainte si in timpul perioadei de activitate sexuala (in weekend, de exemplu) si un comprimat dupa raportul sexual.
Singurul alt studiu despre eficienta tratamentului de preexpunere la HIV, pe persoane gay seronegative (studiul Iprex), a fost organizat in America de Sud si in Thailanda.
Spre deosebire de acel studiu Iprex, in cadrul noului studiu (Ipergay) medicamentele vor fi distribuite “la cererea voluntarilor” pe durata perioadei de activitate sexuala.
Studiul francez se va derula in trei centre si va fi repetat apoi si in orasul canadian Montréal. Daca etapa-pilot va reusi, o a doua etapa va fi lansata, cu 1.900 de participanti (incluzandu-i pe primii 300).
Insa comprimatele nu inlocuiesc profilaxia: teste de depistare a bolilor cu transmitere sexuala, sfaturi si prezervative, vaccinuri contra hepatitei A si a hepatitei B vor fi oferite tuturor participantilor.
Aceasta “profilaxie combinata” nu reprezinta insa o metoda specifica de lupta contra virusului HIV. Pentru malarie, de exemplu, diverse mijloace de precautie (panza de protectie impregnata cu substante, protectia vestimentara, substante repulsive) se adauga profilaxiei medicamentoase.
Tratamentele antiretrovirale (ARV) si-au demonstrat, incepand din 1996, capacitatea de reducere a mortalitatii si de tratare a seropozitivilor, chiar daca nu aduc cu sine vindecarea acestor persoane.
Din 1994, ele permit o limitare a contaminarii de la mama la bebelus in timpul sarcinii si al nasterii. Aceste medicamente sunt folosite si ca tratament de urgenta, dupa un raport sexual neprotejat.
ARV-urile, administrate corect, prezinta un interes deosebit si pentru cuplurile serodiscordante (un partener este seropozitiv, iar celalalt este seronegativ).
In 2010, potrivit Institutului francez de supraveghere sanitara, din cele 6.300 de cazuri noi de infectare cu virusul HIV care au fost diagnosticate, 40% erau persoane homosexuale.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Un tratament care scade riscul de infectare cu virusul HIV va fi...














