Leon CHIRILA
De la un timp, isteria a atins niveluri inimaginabile. Pe toate canalele de stiri radio sau TV, pe toate paginile ziarelor, Nastase si Mitrea au ocupat intreg spatiul ca si cum tara de ei nu mai poate, din cauza lor nu mergem inainte, lor le-am datora problemele pe care le avem. Isteria razbunarii – caci altfel nu pare a fi – a atins nivelele acute dupa ce cronicizarea se inregistrase, cu ceva timp inainte, odata cu prelucrarea dosarului lui Dinu Patriciu. Nu intrarea in UE – care ne-ar cere capetele unor mari corupti – genereaza tot acest tambalau ce te irita, te deranjeaza, te face sa-i dai Dracului pe toti; miza, asa cum spuneam, este razbunarea viscerala care a molipsit cele doua grupuri de putere care se tot perinda, din ’89 incoace, la conducerea tarii. Greaua mostenire – cu care-si motiveaza ba unii, ba altii slabele realizari si nereusitele, nu le da nici un fel de bataie de cap. Nici unii, nici altii nu vor decat razbunare, decapitarea adversarului politic si nimic altceva. Acest obiectiv i-a si dat in orbul gainilor si nu mai vad nimic din societatea pe care se fac ca o conduc. Nu vad casele neterminate ale celor afectati de inundatii si drumurile rupte de apele din 2005, la nasul lor nu a ajuns mirosul gunoaielor din orase, nu sesizeaza cresterea permanenta a preturilor si starea de inghet a salariilor, habar n-au ca, la sate, se lucreaza, in mare masura, ca acum mai bine de jumatate de secol. De asemenea, le sunt total necunoscute gropile din strazile asezarilor urbane, randurile nesfarsite ale bolnavilor din jurul farmaciilor, faptul ca tinerii nu au nici o perspectiva clara si iau drumurile strainatatii, ca pensiile ajung, in cel mai bun caz, doar pentru achitarea a 80% dintr-o factura la intretinerea pe o luna sau ca multi copii fug de scoala deoarece au ajuns la concluzia ca ori nu au ce sa invete, ori nu au pentru ce sa invete!
Toate acestea – strigatoare la cer – nu-i sensibilizeaza in nici un fel pe mai marii tarii, rotitori la conducerea ei. Acum vor doar sa-i manance pe Nastase si pe Mitrea, vor sa-i linseze ori sa-i traga in teapa, orice numai sa dispara din tabara adversa. Iar dupa acestia, probabil, vor veni altii, din alta zona, care vor pierde timpul cu acelasi scop – razbunarea – iar problemele tarii, greutatile oamenilor vor ramane tot in contul „grelei mosteniri”. Iata de ce foarte multi care nu mai rezista, care au ajuns in pragul disperarii, striga din rasputeri: „Opriti-va domnilor!”