Pana acum au fost retrocedate 3.000 ha de codri
Pana la 30 noiembrie 2005, au fost depuse peste 2.000 de cereri pentru retrocedarea de terenuri impadurite, insemnand peste 270.000 de hectare. Asta in conditiile in care Directia Silvica Prahova are in administrare 124.000 ha de padure.
Revendicarile apartin atat persoanelor fizice, cat si juridice (unitati administrativ -teritoriale, biserici s.a.m.d.), iar pana la ora actuala au fost retrocedate 2.600 de hectare, in zonele Pucheni si Valea Doftanei. Dupa cum ne-a precizat ing. Dorin Garbacea, sef birou Fond Forestier, „in functie de hotararile Comisiei judetene de fond funciar, vor mai fi retrocedate si alte suprafete, in cursul acestui an. Sigur, nu toate cererile vor primi aviz favorabil, fiindca, pe de o parte, acest lucru ar insemna desfiintarea noastra, ca Directie, iar pe de alta, nici nu exista atata suprafata impadurita in Prahova.”
Odata cu reconstituirea dreptului lor, noii proprietari beneficiaza, timp de trei luni, de administrarea, de catre Directie, a suprafetei iesite din circuitul acesteia. Dupa aceasta perioada, ei vor fi obligati, conform legii, sa incheie contracte de administrare cu o structura silvica autorizata. La prima vedere, volens-nolens, musai de incheiat contractul cu directia, cata vreme, in Prahova aceasta este singura structura autorizata.
Dorin Garbacea ne-a precizat, insa, ca „nu este obligatorie incheierea unui astfel de contract neaparat cu noi, ci si cu o alta institutie abilitata, dar din alt judet. Totusi, ne manifestam disponibilitatea pentru a oferi servicii de paza si alte lucrari celor care beneficiaza de retrocedarea padurilor”.
Cele 2.600 de hectare intrate in proprietatea persoanelor din Valea Doftanei si Pucheni, in ianuarie curent, sunt administrate, la ora actuala, de catre sus-amintita Directie.
(F.T.)














