Potrivit unui proiect de hotarare, alimentele pe a caror eticheta sunt trecute precizari medicale sau nutritionale vor fi verificate de personalul din cadrul Ministerului Sanatatii astfel incat sa fie interzisa punerea pe piata a produselor care fac referire la ritmul sau la cantitatea de greutate pierduta.
Prin acest proiect se completeaza cadrul legal necesar privind aplicarea sanctiunilor pentru nerespectarea regulilor de etichetare a produselor alimentare, astfel incat sa fie respectate prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1924/2006 pe aceasta tema. Comisia a decis, prin regulamentul amintit, infiintarea unui registru comunitar privind mentiunile nutritionale si de sanatate referitoare la produsele alimentare, asa incat sintagmele de tipul „Fara adaos de zaharuri”, „Fara grasimi”, „Fara materii grase”, „Usor/Light” intalnite pe etichetele produselor alimentare, ca o modalitate de protectie a consumatorilor.
Potrivit actului normativ, utilizarea mentiunilor nutritionale si de sanatate poate fi permisa numai daca sunt indeplinite cateva criterii. Printre acestea se numara urmatoarele: daca s-a dovedit ca prezenta, absenta sau continutul redus al unui nutrient sau al unei alte substante care face obiectul unei mentiuni are un efect nutritional sau fiziologic benefic, astfel cum s-a stabilit prin dovezi stiintifice general acceptate; nutrientul sau o alta substanta pentru care se face mentiunea se gaseste in produsul final intr-o cantitate care va produce efectul nutritional sau fiziologic indicat; absenta sau prezenta nutrientului intr-o cantitate redusa trebuie sa produca efectul nutritional sau fiziologic indicat; nutrientul sau o alta substanta pentru care se face mentiunea se gaseste intr-o forma care ii permite organismului sa o utilizeze; conditiile specifice de utilizare trebuie respectate, de exemplu, substanta activa (cum ar fi vitaminele, fibrele etc.) trebuie sa fie prezenta in produsul final in cantitati suficiente pentru a produce efectele benefice. In plus, daca se face mentiunea ca un aliment are o valoare energetica redusa, aceasta trebuie sa corespunda unei reduceri cu 30% din valoarea energetica totala a acelui produs alimentar (25% in cazul sarii). De asemenea, si mentiunile de sanatate se supun unor conditii specifice. Ele nu sunt permise decat daca urmatoarele informatii sunt incluse pe etichete, in prezentarea si publicitatea care fac obiectul mentiunilor: o mentiune care indica importanta unei alimentatii variate si echilibrate si a unui stil de viata sanatos; cantitatea de produs alimentar si modelul de consum solicitat pentru a obtine efectul benefic mentionat; o mentiune adresata persoanelor care ar trebui sa evite utilizarea substantei in cauza; un avertisment adecvat pentru produsele care sunt susceptibile de a prezenta un risc in ceea ce priveste sanatatea in cazul in care sunt consumate in exces. De asemenea, se mai interzic toate mentiunile de sanatate care fac referire la ritmul sau la cantitatea de greutate pierduta, dar si cele care sugereaza faptul ca sanatatea poate fi afectata in cazul in care nu se consuma un anumit tip de aliment, cele care fac trimitere la recomandari ale unui singur doctor sau personal medico-sanitar si ale altor asociatii, altele decat asociatiile medicale nationale si organismele filantropice active in domeniul sanatatii si mentiunile care sugereaza faptul ca sanatatea poate fi afectata in cazul in care nu se consuma produsul alimentar. Nerespectarea conditiilor de utilizare a mentiunilor nutritionale si de sanatate, prevazute de regulament, se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei. In prezent proiectul se afla in dezbatere publica pe site-ul MS, unde va fi afisat pana pe 16 ianuarie 2012.
C. DOBRE














