Astazi, de la ora 17.00, handbalistii de la Uztel Ploiesti intalnesc, la Sala „Olimpia”, o fosta campioana nationala – HC Minaur Baia Mare. Maramuresenii sunt departe de a mai fi un team de prim rang in Romania, ceea ce reprezinta un bun prilej pentru ros-albi sa-si apropie victoria. Una necesara ca aerul, atat timp cat Eliodor Voica (foto) si compania au drept obiectiv locul al V-lea, in clasament, care asigura calificarea in Challenge Cup.
Astfel, meciul de astazi devine unul capital pentru Georgescu si compania, care, in cazul unui esec sau semiesec, pot spune „la revedere” unei calificari in cupele europene. Ocupanta pozitiei a V-a este, deocamdata, UCM „U” Resita, care a invins-o pe Uztel, in tur, chiar la Ploiesti, si are 6 puncte avans in fata reprezentantei orasului „aurului negru”, in Liga Nationala. Mai mult, banatenii au si un program mai usor decat adversarii lor in lupta pentru locul mult visat. In etapa urmatoare, Uztelul va incerca imposibilul pe terenul „fiarei ranite” Dinamo Baumit Bucuresti, echipa care a pierdut aproape orice sansa de a-si mai adjudeca titlul de campioana.
In alta ordine de idei, gazdele intalnirii de astazi au sustinut, ieri, un ultim antrenament, inaintea confruntarii cu Minaur, la capatul careia golgeterul Ionut Georgescu spera sa reintre, cu sanse, in lupta pentru trofeul „Aurel Bulgariu”, acordat celui mai bun marcator din Liga Nationala.
Octav PREDA