Guvernul vrea sa flexibilizeze regula de angajare a unei singure persoane la sapte posturi vacantate, introdusa in 2009, urmarind ca aceasta sa fie aplicata la nivel sectorial si nu pentru fiecare institutie in parte, astfel incat sa poata decide angajari in zonele care au un deficit de personal. Schimbarea acestei reguli – care a inghetat angajarile in sectorul public in ultimii trei ani – a fost discutata in ultimele negocieri dintre Guvern si Fondul Monetar International, din toamna acestui an, si inclusa de autoritatile romane in scrisoarea de intentie catre FMI. In document, Guvernul se angajeaza sa reduca totalul cheltuielilor de personal sub 7,2% din PIB si sa continue, anul viitor, politica de angajare a unei singure persoane la sapte posturi vacantate, dar dupa un sistem mai “flexibil”. Potrivit reprezentantilor Guvernului, exceptiile de la regula de angajare vor exista in domenii precum sanatatea, educatia si administratia publica, doar in masura in care se va constata un necesar mare de posturi. Reamintim ca in 2009, Guvernul a decis prin ordonanta de urgenta, in urma negocierilor cu Fondul Monetar International, sa suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administratie si sa permita angajarea unui singur functionar la sapte posturi vacantate, exceptii fiind acceptate doar pentru functiile de conducere, inalti functionari si administratii subdimensionate. Decizia a fost mentinuta atat in 2010, cat si in 2011. Strategia fiscal-bugetara a Guvernului pentru perioada 2012-2014 prevede ca politica de blocare a angajarilor in sistemul public, prin ocuparea unui singur post din sapte vacantate, va fi mentinuta atat anul viitor, dar si in 2013. Prin blocarea ocuparii posturilor vacante in sistemul public, Guvernul estimeaza economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei in 2012 si de 1,99 miliarde lei in 2013.
C. Dobre














