Soferii care sunt prinsi bauti in trafic – si pe nedrept au fost cadorisiti cu expresia “penalii soselelor” – alcatuiesc o categorie rau famata si mult hulita de societate. Nimeni nu are urechi de auzit motivele pentru care acestia se urca la volan sub influenta licorii lui Bachus, motive care ar putea oferi, atat practicii politienesti, cat si celei judiciare, valoare de precedent in ceea ce priveste justificarile la intrebarile: De ce au baut, daca sunt constienti de pericolul indus, ce puteau face sau ce nu au facut pentru a evita intalnirea – daca nu cu politistul, cu primul stalp, pom sau parapet ? La aceste intrebari vom prezenta si raspunsurile date de catre avocatii acestora, avocati care ii reprezinta in procesele pe care le-au intentat politiei, pentru recuperarea carnetelor. Asadar, la intrebarea de ce au baut, soferii pot raspunde ca, daca ei, infractorii soselelor, n-ar exista, multi bugetari nu ar mai avea o paine de mancat. Intr-un trafic perfect, pe o sosea perfecta, n-ar mai fi nevoie nici de agentii constatatori, nici de semne de circulatie, nici de dirijori ai traficului, nici de semafoare, nici de vopsea consumata pentru marcarea trecerilor de pietoni, nici de separatoare de sensuri nici de… multe. Ca urmare, ar ramane pe drumuri si cu buza umflata politistii rutieri, mare parte a salariatilor de la “Drumuri” si multi altii care taie, mai mult sau mai putin, frunza la caini. In plus, mai trebuie precizat ca betivii de la volan fac economie de carburant, gloante si timp. Ei nu dau bir cu fugiti – de regula, ca mai sunt si exceptii – nu este nevoie sa traga politia foc in plan vertical si, mai apoi, in anvelope, nu se consuma benzina cu urmaririle si alte chestii din astea. Asa ca, pentru buna purtare, soferul, fie el si baut – sau mai ales atunci – ar trebui chiar recompensat ! Dar, ce sa-i faci ?, nimeni nu mai apreciaza corectitudinea in ziua de azi, lumea este nerecunoscatoare.
De asemenea, „conducatorul auto capsat”, indiferent de gradul de alcoolemie – sau atunci cand este mai mare – ar mai trebui sa primeasca un bonus si pentru cunoasterea limbii romane, findca s-au dus vremurile in care se spunea “mansalier”, si se zice corect marsarier, desi este de import, made in Franta.
Alt motiv de care trebuie sa se tina cont si ar trebui sa constituie circumstanta atenuanta: Un sofer se urca baut la volan fiindca “meseria este bratara de aur, iar gatul – palnie de argint”. Si, cum in trend este argintul, prefera bautura, ca meserie are, n-are, primeste ajutor social. Nu trebuie uitat nici faptul ca, daca politistul umbla cu etilotestul la purtator, si soferul ii este dator cu un raspuns. Omul soselelor testeaza, la randu-i, vigilenta omului legii. Adica, ia sa vada! Agentul isi castiga existenta din aburii alcoolului emanat ? Este competent ? A trecut pe bune testele de evaluare sau a avut pile pe la seful inspectoratului ? Daca politistul il bungheste ca a baut o bere, fie si cu o saptamana in urma, inseamna ca a ramas in sistem pe bune, nu ca a avut pile la seful politiei rutiere.
Pe de alta parte, se mai verifica si corectitudinea agentului economic, inainte de a descinde protectia consumatorului la el. Concret, vede daca s-a pus apa in vin – ceea ce nu-i corect, sau vin in apa – ceea ce-i corect. Aceasta ultima verificare este facuta, intr-un context profund spiritual: al indemnului biblic “Puneti vin in apa, nu apa in vin !” Un alt motiv de dat toiul pe gat: daca nu sunt suficiente benzi de circulatie facute de catre CNADNR, le fac ei, soferii penali. Se vede DN 1, atat la dus, cat si la intors, dublu sau triplu. Adica cu doua- trei carari. Depinde de grade. Ale alcoolului, nu alea de afara, din termometru. Desigur, lista motivelor temeinice pentru care soferi beau este mult mai mare, insa nu avem loc pentru a le scrie pe toate. Important este ca politisti sa aiba intelegere fata de gresitii – si nu penalii – din trafic.

Florin TANASESCU