Dragi cititori,

acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.

Cand anunt angajatorul ca voi mai avea un copil daca in prezent sunt in concediu de crestere pentru primul copil ?

,,In prezent sunt in concediul pentru crestere a unui copil pana la 2 ani. Intre timp am ramas insarcinata si la inceputul lui 2012 voi naste iar. Cand trebuie sa anunt firma la care lucrez ca voi mai avea un copil? Exista o procedura anume ?’’
Ruxandra Popescu, Mizil

* * *
Doamna Popescu, la finalizarea concediului (initial), trebuie sa depuneti la angajator o noua cerere pentru concediul de crestere a celui de-al doilea copil de pana la un an, respectiv de pana la doi ani – la alegerea dumneavoastra, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. Insa e bine de stiut ca pentru continuitatea acordarii drepturilor financiare, cererea trebuie sa fie depusa cu 60 de zile inaintea implinirii de catre copilul anterior a varstei de 1 sau 2 ani, sau in termen de maximum 30 de zile de la aceasta data. In cazul in care se depaseste acest termen, drepturile respective va vor fi acordate de la data depunerii cererii.