După ce pivotul Ramona Ruscior a şi-a reziliat contractul cu echipa de handbal feminin CSM Ploiești, fiind însărcinată, o altă jucătoare foarte importantă din lot, Livia Buzilă, a anunţat şi ea că va deveni mamă!
Livia este unul dintre cei doi portari ai echipei, evoluţiile ei în acest sezon al Ligii Naţionale fiind remarcabile.
„Mă aflu în faţa unei situaţii aparte. După Ramona, nici Livia nu va mai putea continua, din acelaşi motiv. Este o bucurie mare pentru ele, le înţeleg perfect, dar eu trebuie să mă gândesc acum la soluţii pentru înlocuirea lor. Deja am început să port unele discuţii pentru completarea lotului. Plecarea Liviei este o mare pierdere pentru echipă, ea având un rol important în jocul nostru de până acum, mai ales că ea se completa foarte bine cu celălalt portar din lot. Mergem înainte şi, ca să glumesc un pic, ar trebui ca fetele care au rămas să mă anunţe din timp că vor să devină mame, pentru a nu rămâne cu lotul incomplet”, a declarat antrenorul CSM-ului, Gigi Ionescu.