Tot ceea ce am spus pana acum reprezinta numai deductii. Singurul lucru care m-a ajutat in aceasta directie a fost un dosar foarte pretios, ajuns din intamplare in mainile mele.
In vara anului 1946, ma plimbam si discutam cu profesorul Gheorghe Milica. La un moment dat, el si-a adus aminte ca are ceva de vorbit cu un fost coleg de facultate (Acatrinei), care era functionar superior la Prefectura judetului. Mi-a propus sa-l insotesc si am facut-o cu placere si interes, cu curiozitate.
In curtea Palatului Prefecturii (azi Muzeul de Arta) se gasea un munte urias de dosare, de hartii. Dupa ce a vorbit cu colegul sau, Milica l-a intrebat ce este cu mormanul din curte. I s-a raspuns ca sunt arhive din Bucuresti, trimise de Ministerul de Interne la „fabrica de hartie din Ploiesti” pentru reciclare. Cum, in Ploiesti, nu exista o asemenea fabrica, fusese anuntata cea de mucava de la Scaeni, urmand sa trimita camioane sa le ridice. La plecare, ne-a invitat ca, in cazul in care ne intereseaza ceva, sa luam fara nicio grija. Nu am luat mare lucru. Mormanul era enorm si noi nu-l puteam cerceta decat la suprafata, se lasa seara si nu prea mai vedeam bine si, de altfel, nici nu puteam pleca cu vraful de hartii in brate. Eu mi-am ales doua dosare. Nu prea groase, unul pentru ca avea in el mai multe fotografii, celalalt deoarece continea mai multe harti si schite. Acasa, uitandu-ma mai atent, am vazut ca primul era o lucrare de T.T. Socolescu, de care, desigur, stiam atatea. Dupa ce am rasfoit-o atent, atat eu cat si tatal meu, am uitat-o intr-un fund de biblioteca.
De-abia cu doi ani inainte, cand m-am hotarat sa scriu despre Socolescu, mi-am adus aminte de acest dosar si, dupa indelungi cautari, l-am regasit. Cu ajutorul lui, pot reface acum intreaga istorie a acestui proiect. Probabil ca Socolescu trimisese inca din iunie sau la inceputul lui iulie 1940, prin Primaria Campina, pachetul cu noile planuri si schite ale proiectului de sistematizare. Comisia de la nivelul tinutului se pare ca a acceptat, in principiu, planul, dar a cerut pentru sustinerea lui, o documentare mai puternica pe care Socolescu s-a apucat imediat sa o faca, daca nu cumva o avea deja pregatita.
In aceste conditii a aparut dosarul de care vorbeam. Pe coperta, sub antetul „Primaria Campina” era titlul „memoriu justificativ asupra programului de sistematizare a orasului”. In partea inferioara a copertei (stanga) gasim inscrisul: «Intocmit de Primaria Campina cu concursul: Soc. „Steaua Romana”, Soc. „Concordia –Electrica”, dlui arhitect Socolescu, dlui dr. Ticau (probabil Ticau)».
Pe prima fila a dosarului (nenumerotata), gasim un numar de plecare, scris cu cerneala „54/VII/1940”, probabil al Primariei Campina. Alaturi este stampila de inregistrare: „Tinutul Bucegi. Registratura generala. Nr.049.167 din 19 sept.1940”.
Asadar, dosarul era inregistrat la doua saptamani dupa abdicarea lui Carol al II-lea si prabusirea regimului carlist. Desigur, noua putere – Antonescu si legionarii – aveau alte prioritati in preluarea statului, lasand administratia pentru mai tarziu. De-abia dupa octombrie, tinuturile, aceste structuri carliste, au fost desfiintate si arhivele lor predate prefecturilor judetelor unde acestea isi avusesera resedinta. Planul lui Socolescu a ramas astfel inmormantat intr-o arhiva.
Credem ca nici arhitectul, nici Primaria Campina nu au renuntat asa usor la aceasta realizare. Probabil ca s-au adresat Comisiei de arhitectura si sistematizare din Bucuresti, dar vremurile care au urmat, cu rebeliunea legionara, cu razboiul, cu bombardamentele, nu au permis nici macar luarea in discutie a acestei probleme.
Sa ne intoarcem la dosarul amintit. In intregime dactilografiat.
Paul D.POPESCU
