
Cei care strang gunoiul au primit „ultimul avertisment”
Vreme de doua zile, reprezentantii principalilor operatori de salubritate din Romania au fost convocati, la Sinaia, de catre Garda Nationala de Mediu pentru a li se explica, pe indelete, cam ce va inseamna, pentru ei, dar si pentru toata suflarea tarii, intrarea Romaniei in Europa, in privinta curateniei si a protectiei mediului. „Am vrut sa-i avertizam, acum si pentru ultima oara, asupra neclaritatilor, a lucrurilor care trebuie indreptate. Nu vrem sa fim obligati sa aplicam sanctiunile inainte de a ne sti cu constiinta impacata ca am facut tot ce a depins de noi pentru a preveni incalcarile de legislatie”, a declarat Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu. Pe de o parte, noua Lege a Mediului, care functioneaza in baza unei ordonante de guvern si care se afla la Parlament, pervede amenzi foarte mari pentru cei care o incalca. Pe de alta parte, perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, in urma careia vor veni fonduri de peste 4 miliarde de euro pentru investitii in protectia mediului, atrage marii operatori europeni, ce au si inceput sa-si trimita oamenii pentru a testa terenul. „Viata-i va cerne pe cei ce nu se vor adapta”, a declarat Silvian Ionescu, lasand sa se inteleaga ca operatorii vor trebui sa respecte cetatenii si mediul inconjurator asa cum o fac, la ora actuala, cei din Vest.
D.DIMACHE














