Societatea Culturală Ploieşti-Mileniul III a lansat în această seară primul volum al monografiei Marea Carte a Ploieştilor. Realizarea lucrării a durat 10 ani. Astfel, dacă în vechea monografie a Ploieştiului, istoria oraşului începe din timpul lui Mihai Viteazul, din noua monografie lansată astăzi putem afla și date istorice dinaintea acestei perioade.
Invitaţii principali ai evenimentului au fost primarii Ploieştiului din ultimii aproape 30 de ani. Este vorba despre Mircea Ionescu, Romeo Hanganu, Victor Săvulescu, Horia Toma, Emil Calotă şi Andrei Volosevici. Toți au răspuns afirmativ invitaţiei şi au făcut cu această ocazie şi o poză de grup. Volosevici s-a lăsat însă cu greu convins să intre în grupul foștilor primari, fie chiar și pentru o simplă fotografie.