Autoritatile prahovene continua strategia dezvoltarii de noi oportunitati de afaceri, dar si de a face cunoscut judetul peste hotare, prin intermediul contractelor de colaborare.
La sfarsitul saptamanii trecute, la Ploiesti, Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova, si Alfredo Castiglione, vicepresedintele Regiunii Abruzzo din Italia, au semnat un memorandum care vizeaza colaborarea dintre judetul Prahova si regiunea italiana amintita. Parafarea documentelor de catre conducerea administratiei prahovene si cea a regiunii italiene mentionate reprezinta fundamentul in baza caruia, dupa avizele date de catre Ministerul de Externe si Ministerul Administratiei si Internelor din Romania, luna viitoare urmeaza sa se semneze, intre cele doua parti, si un acord de cooperare in Italia, la Pescara, cu ocazia celui de-al VI-lea Meeting al Mediteranei. Insotit de o delegatie de oameni de afaceri italieni, sositi in Romania si in judetul Prahova pentru a identifica oportunitati de afaceri in domeniul lor de activitate, vicepresedintele Regiunii Abruzzo a fost extrem de impresionat de obiectivele si zonele prahovene vizitate, de potentialul economic si nu numai al judetului, despre care a aflat atat prin intermediul filmului de prezentare “Prahova, patria petrolului, a turismului si a vinului rosu”, cat si din expunerea facuta de catre presedintele Consiliului Judetean Prahova, in limba italiana, fara traducator. Acest lucru l-a determinat pe Alfredo Castiglione sa declare ca, desi se afla in Romania si in Prahova pentru prima data, “gratie bunei primiri ma simt ca acasa, apropierea dintre poporul italian si cel roman fiind extrem de mare”, si sa-si exprime speranta ca prin acordul de cooperare dintre judetul Prahova si Regiunea Abruzzo vor avea loc schimburi de experienta si se vor putea promova proiecte si initiative in domenii de interes comun. Daca investitorii italieni si-au exprimat dorinta de a colabora cu firme prahovene specializate din domeniul mecanicii fine, precum si al produselor de panificatie, al produselor de protectie pentru copii si pentru pacientii imobilizati la pat etc, in schimb, Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova, a declarat: “Noi suntem interesati de dezvoltarea relatiilor de productie economica in industria mecanica, in industria bunurilor de consum – si aici ma refer la piele si la tesaturi, dar si in domeniul energiilor regenerabile, energia fotovoltaica si de biomasa”.
Prezent la eveniment, Aurelian Gogulescu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, a tinut sa mentioneze ca memorandumul dintre judetul Prahova si Regiunea Abruzzo constituie “o noua punte de legatura intre Romania si Italia, dar si intre Prahova si Italia”, avand in vedere ca anterior parafarii documentului mentionat s-a semnat si un protocol de colaborare, in domeniul economic si in cel al afacerilor, intre Camera de Comert si Industrie Prahova si Camera de Comert si Industrie din Regiunea Abruzzo. Pentru a arata interesul pe care il au autoritatile prahovene fata de colaborarea cu investitorii italieni, Aurelian Gogulescu a tinut sa le transmita oaspetilor din Regiunea Abruzzo ca au o poarta deschisa inclusiv in cadrul celor doua noi reprezentante ale Camerei de Comert si Industrie Prahova inaugurate anul acesta, in februarie, la Shanghai si, luna trecuta, la Moscova, care garanteaza pentru seriozitatea partenerilor si a afacerilor care sunt derulate. De mentionat ca administratia judeteana mai are incheiate contracte de colaborare si cu provinciile italiene Brescia si Siracusa.
N.DUMITRESCU