Scoala primara de fete, infiintata in 1847, s-a dezvoltat destul de repede numarul de eleve sporind an de an. Erau mai multi factori care actionau in aceasta directie. In primul rand era cresterea rapida a populatiei dupa 1849, atat prin spor natural, cat si prin imigratie. In al doilea rand, a crescut procentul de parinti care voiau sa-si dea fetele la scoala. Incepea o moda noua si la Ploiesti. Chiar cu o frumusete comparabila si cu o zestre egala, fetele care stiau carte puteau nazui la o ” partida” mai buna decat cele analfabete. In al treilea rand, vatra orasului se intinsese foarte mult, mai ales spre nord, nord-vest si vest, aparusera mahalale, strazi si gospodarii la 2-3 si chiar mai multi kilometri de centrul orasului. In aceste conditii, fetele din aceste mahalale ramaneau, se intelege, in afara invatamantului.
Dupa un deceniu si jumatate a inceput sa se simta nevoia a inca unei scoli de fete pe care insa nici Eforia scoalelor, nici magistratul local nu erau pregatiti sa o infiinteze, lasand, din nou, loc initiativei particulare.
A luat atunci fiinta o scoala de fete cu un nume foarte ciudat, greu de explicat, Scoala „Brancoveneasca”. Nu a durat decat o scurta perioada de timp, nu a ramas niciun fel de arhiva de la ea si tot ce stim provine dintr-o singura sursa. Este vorba despre profesorul Gheorghe Zagorit (G.M.Petrescu-Sava), a carui mama, Ecaterina D. Sava, a invatat acolo si care i-a povestit totul, de mai multe ori.
Intemeietorul si, probabil, patronul acestei scoli a fost preotul Nicolae Ioachimescu de la Biserica”Sfantul Vasile”. Era un om de mare prestigiu, invatat, dar mai mult ca autodidact si bun pedagog. Scoala lui era amenajata intr-o cladire de pe Calea Campinii, pe locul careia avea sa-si ridice, mai tarziu, Gheorghe Barbulescu chiristegeria.
Din spusele lui G.M. Petrescu-Sava, scoala s-ar fi infiintat pe la 1860 si ar fi functionat pana in 1862, exact in perioada in care a invatat mama sa. Personalul didactic era redus la o profesoara de lucru, al carei nume nu-l stim, dar care se pare ca era foarte priceputa, mai ales in ceea ce priveste broderia.
Partea de „invatatura” propriu-zisa era asigurata chiar de preotul N. Ioachimescu si era, desigur, elementara. Cand el era indisponibil, avea treaba pe undeva, il lasa sa-i tina locul la scoala pe diaconul sau de la “Sfantul Vasile”, la fel de bun dascal si de exigent ca si el. Pana aici nimic neobisnuit. Dar acest diacon, Petre C.Baicu, avea sa ajunga un mare ierarh ortodox roman: licentiat in teologie la Bucuresti, calugarit, doctor in teologie la Atena, promovat arhimandrit si profesor universitar, va deveni episcop de Husi si apoi mitropolit al Moldovei sub numele de Pimen Georgescu. Era vorba de scris, citit (dar o scriere frumoasa, caligrafica, impusa de exigentele dascalului) si ceva socotit. Mai mare atentie se dadea educatiei religioase si patriotice. Petrescu-Sava ne povesteste ca mama sa primise ca premiu cartea de poezii „Soimul Carpatilor” de Aricescu, pe care o citise de atatea ori incat o buna parte din ea o invatase pe dinafara. Nu se pomenea insa de invatarea unor limbi straine, dans sau muzica laica, ci numai rugaciuni si tropare si, bineinteles, pe langa „lucrul de mana” si unele elemente de gospodarie.
Amandoi dascalii si, probabil, si profesoara de lucru, erau foarte exigenti. Orice lipsa de silinta la invatatura, orice teme neefectuate, orice act de indisciplina sau purtare necuviincioasa erau imediat sanctionate cu mustrari, cu tinerea in picioare sau „la colt” sau in genunchi si chiar cu bataia. Cum taxa pe care o plateau parintii era de doi lei pe luna, in Ploiesti a iesit vorba: „doi lei pe luna si-o bataie buna”.
Asa cum mai spuneam, scoala aceasta n-a avut o viata prea lunga, probabil intre 1860 si 1862. Credem ca afluenta de eleve scazuse foarte mult (si asa nu credem ca a fost prea mare), ca urmare a infiintarii Scolii primare nr. 2 de fete (in 1862), Eforia Scoalelor si magistratul gasind, in sfarsit, resurse. In monografia intocmita de invatatorul Al.Gr. Popescu este inserata o fraza in care se arata ca Scoala de fete nr. 2 a luat fiinta in 1862, desigur, toamna, in localul inchiriat de pe Calea Campinii in care functionase “Scoala Brancoveneasa”. Poate magistratul inchiriase casa gasind-o goala, dupa ce preotul Ioachimescu renuntase la ea, sau poate magistratul l-a silit sa renunte la intreprinderea lui pentru a prelua imobilul.
Oricum, Al.Gr.Popescu scriindu-si monografia in perioada interbelica, inseamna ca amintirea „Brancovenesei” se pastrase mai bine de sase decenii.
Infiintarea Scolii primare nr. 2 a avut importante urmari in viata scolara a orasului Ploiesti. In primul rand, a absolvit un numar important din fetele disponibile pentru invatatura si care pana atunci nu aveau unde sa se duca. In al doilea rand ea a servit un bun exemplu mahalalelor ploiestene, care au inceput sa-si ceara insistent o scoala de fete. Era evident ca statul nu avea posibilitati pentru infiintarea, imediata, a unor noi asemenea institutii, dar, la fel de evident ca acest lucru va trebui sa se rezolve treptat. Si, intr-adevar, pana la 1890 se infiintasera sase scoli primare de fete, iar pana in 1907 numarul lor ajunsese la noua.
Paul D. POPESCU
