Derby-ul Ploieştiului s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 13-a a Ligii I. Astra a început în ofensivă partida, dar hențul lui Băjenaru l-a trimis pe Opriţa la linia de 11 m, care a transformat pentru 1-0 pentru Petrolul. După alte 13 minute, și Oprița a comis henț în careu. N’Doye a trimis, însă, pe lângă. Elevii lui Selymes au reînceput să preseze, iar Lucian Goian a adus egalarea, în urma unei lovituri libere care a străbătut tot careul. După numai un minut, Băjenaru a fost la un pas să-şi repare greşeala din debutul meciului, dar şutul său a fost reţinut de Zimmermann în doi timpi.
Repriza a doua a început tot cu gazdele în atac, dar Astra nu a mai avut nicio ocazie importantă, exceptând şuturile de la distanţă ale lui Mihalache (56) şi Morais (83), în timp ce „lupii galbeni” nu au mai contat în atac. Astfel, Selymeş pune capăt unei seriei de două înfrângeri pe care o bifase Astra, dar alb-negrii rămân fără victorie pe propriul teren în faţa Petrolului din martie 2002. Petrolul rămâne, cu numai 13 puncte, în lupta pentru evitarea retrogradării.