Echipa masculină de handbal CSM Ploieşti, pregătită de antrenorul Lucian Nicolae, a jucat, astăzi, în deplasare, o partidă de verificare în compania formaţiei Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, aflată pe locul al doilea în clasamentul campionatului.
CSM Ploieşti a pierdut partida, cu scorul de 34-21 (16-7). De menţionat că, pentru echipa ploieşteană a evoluat, numai în prima repriză, însă, şi interul Florin Nicolae, recuperat în urma accidentării la umăr suferită în vară.
CSM Ploieşti a evoluat cu întreg lotul de jucători avut la dispoziţie, iar marcatorii au fost Narcis Zamfir 5 goluri, Alexandru Dimache 5, Ionuţ Rouă 4, Adrian Vasile 3, Marian Duţu 2, Alexandru Ene 2.
Lucian Nicolae: „Această partidă a reprezentat un câştig pentru noi, deoarece ne-am confruntat cu o echipă puternică. Din păcate, am observat că încă avem probleme la nivelul ofensivei. Din cauza dribligului, viteza atacului este cu mult mai mică decât cea normală. Iar, din asta, rezultă lipsa continuităţii fazelor de atac şi, ulterior, pierderea posesiei. Vom încerca, în zilele următoare, să îmbunătăţim acest capitol”.
Săptămâna viitoare, echipa ploieşteană va încerca stabilirea unui nou joc amical, în compania formaţiei CSM Bucureşti.