În ziua de 1.11.2011, în jurul orei 18.50, Dispeceratul Secţiei 4 Poliţie Ploieşti a fost sesizat prin S.N.U.A.U. “112” despre faptul că trei tineri se află într-un autoturism parcat pe strada Praga din municipiu şi deranjează ordinea şi liniştea publică.
Când i-au observat pe poliţiştii sosiţi la faţa locului, tinerii au demarat în trombă, ignorând somaţiile repetate făcute prin staţia de amplificare a autospecialei de poliţie, precum şi semnalele acustice şi vizuale care se aflau în funcţiune.
Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea pe mai multe străzi din municipiu, trecând pe culoarea roşie a semaforului electric şi deplasându-se chiar pe străzi cu accesul interzis, dar şi pe trotuar. A fost nevoie ca poliţiştii să efectueze patru focuri de avertisment în plan vertical, pentru a se reuşi imobilizarea autotursimului respectiv şi a ocupanţilor acestuia.
Conducătorul auto este un tânăr în vârstă de 35 de ani, iar pasagerii au 33, repectiv 34 de ani, toţi fiind din Ploieşti. Cu ocazia testării etilotest efectuată, s-a constatat că şoferul prezenta o concentraţie 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi conducere a unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Faţă de conducătorul auto a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.