Sub acest titlu, am strans toate informatiile pe care le-am gasit cu privire la invatamantul particular al fetelor din judetul Prahova. Mai ales ca singura institutie mai durabila si mai eficienta in aceasta directie era numita astfel de ploiesteni. Oricum, fireste, acest invatamant s-a dovedit mult mai putin activ decat cel al baietilor. Chiar si in invatamantul public, fetele au patruns mai greu decat baietii. In 1831, potrivit legislatiei regulamentare, a luat fiinta la Ploiesti o scoala publica de baieti, cu “profesorul“ Gheorghe Malureanu. Pe langa zecile de baieti, s-a admis, sub presiunea parintilor, si inscrierea unor fete, dar numarul acestora nu a trecut niciodata de sapte. La 24-25 septembrie 1843, vizitand scoala, episcopul Chesarie al Buzaului a socotit ca nu este potrivit ca fetele sa invete la un loc cu baietii. Orasenii au inteles mesajul, fetele au fost retrase, dar magistratul nu a avut posibilitati sa deschida o scoala de fete decat peste patru ani.
O serie de ploiesteni ajunsese mai de mult la aceasta parere si cautase alt loc unde sa-si educe copilele. De aceasta situatie a profitat o straina (probabil alsaciana), foarte instruita pentru vremea aceea, Iosefina Feler. Inca inainte de 17 martie 1839, ea deschisese un pension de fete la Ploiesti, aprobat de Eforia Scoalelor.
In primii ani, pensionul a functionat cu efective mici de eleve, pana in 1843, cand acestea au crescut considerabil. In vara aceea, la 20 august 1843, la examenul de sfarsit de an, a asistat Petrache Poenaru, presedintele (prim-efor) Eforiei Scoalelor, care, la sfarsit a felicitat conducerea si elevele pentru frumoasele raspunsuri obtinute.
Pana atunci, se predase aici limba franceza si “ceva inceputuri de limba romaneasca si greceasca vorbitoare”.
Petrache Poenaru nu s-a multumit numai cu laudele aduse scolii – care au avut destul ecou in oras – ci a redactat, ulterior, si niste “Reguli pentru pensionatul de fete din Ploiesti“, aprobat de Eforie.
Despre acest pension stim foarte putine lucruri, adica atat cat ne relateaza prof. Stoica Teodorescu, intr-un articol din revista “Curierul Liceului” (culese din arhivele ploiestene) si prof. Constantin Boncu in volumul lui “Scoala prahoveana“ (culese din arhivele bucurestene).
La popularizarea scolii au contribuit si vizita amintita mai sus, a episcopului, dar si acele “reguli“ intocmite de Petrache Poenaru, care erau comunicate directoarei, invitand-o sa se ingrijeasca, in continuare, de “bunele purtari“ ale elevelor. Desi era vorba despre o scoala particulara, Comitetul de inspectie al judetului Prahova era obligat sa “viziteze acest asezamant si sa raporteze, la fiecare sase luni observatiile“.
Erau prevazute si conditiile de acces in pensionul din Ploiesti. Pentru fiecare eleva interna trebuia sa se plateasca 40 de galbeni imparatesti pe an, achitarea acestei sume facandu-se trimestrial, anticipat. Eventualele retrageri din scoala trebuiau facute la sfarsitul trimestrului, iar daca retragerea se facea dupa inceperea trimestrului, parintii erau obligati sa plateasca suma cuvenita pe perioada respectiva. Cu taxa aceasta se platea toata intretinerea in internat, in afara de imbracaminte si “invatatura de petrecere“ (muzica si dansul) pe care parintii le achitau separat “dupa tocmeala“. Cursurile acestui pension aveau o durata de cinci ani, iar continutul invatamantului si modul de instruire si de educare se deosebeau de cele ale scolii publice.
Desigur, era prezent in program scris-cititul, lectura, poezii, elemente de stil epistolar. Se facea,de asemenea, religie si se invatau multe rugaciuni. Se ofereau si ceva cunostinte de aritmetica si contabilitate domestica.
Baza invatamantului o constituia tot invatarea limbilor straine, canto, pianul, dansul si “lucrul de mana“. Cursurile pensionului durau, deci, cinci ani si pregateau fetele sa devina doamne din elita orasului si “iconoame de casa“ (gospodine).
Bine organizat pentru vremea aceea, pensionul a fost destul de frecventat. In 1843 a ajuns sa aiba 22 de eleve, iar in 1847, ultimul an din care avem stiri, numarul lor ajunsese la 39.
Dupa 1847, nu mai stim nimic despre aceasta scoala si despre directoarea ei si banuim ca s-a desfiintat. Este posibil ca acest lucru sa fi fost determinat si de faptul ca a luat fiinta, la Ploiesti, Scoala primara de fete si parintii elevelor s-au orientat spre aceea.
Desigur, aici invatatura dura numai trei ani, nu era internat si nu se invata nici pe departe ce se invata la pension. Dar, la scoala publica, invatamantul era gratuit, iar suma de 40 de galbeni pe an era enorma si putini ploiesteni o puteau platit fara sacrificii mari. Ar mai fi si o alta posibilitate: tulburarile de la 1848 din toata Europa sa-i fi ingaduit sau sa o fi obligat pe Josefina Feler sa se mute in alta parte, disparand de pe scena invatamantului ploiestean.
Paul D.POPESCU
