Marius Costin Frumuzache, pedofilul din Ploiesti care a fost trimis in judecata la Tribunalul Prahova pentru viol si doua tentative de acest fel, este cercetat de catre procurorii DIICOT si pentru savarsirea infractiunii de “pornografie infantila prin intermediul sistemelor informatice”. Dupa cum aminteam intr-unul dintre numerele ziarului nostru, la domiciliul acestuia a fost gasit un laptop care contine poze si filme cu minore in ipostaze pornografice.
Ieri, procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Ploiesti, Ionut Botnar, ne-a spus ca, pana acum, in laptop au fost gasite cateva sute de fisiere care au continut explicit sexual, in care apar copii. Totodata, in alte cateva zeci de fisiere, Frumuzache apare langa o minora !
Intrebat daca s-a finalizat cercetarea penala, interlocutorul nostru ne-a precizat ca ancheta este, inca, in curs de desfasurare, dar se spera ca pana la inceputul lunii decembrie sa fie finalizata. Atunci, procurorii DIICOT vor decide daca va fi trimis in judecata intr-un al doilea dosar penal. Daca se va intampla acest lucru, Frumuzache ar urma sa primeasca o pedeapsa cuprinsa intre trei si 12 ani de inchisoare. Acesta se afla acum inchis la Penitenciarul Margineni, dupa ce a fost arestat preventiv la inceputul lunii iulie a.c. si trimis in judecata la inceputul lunii august. De cand a fost retinut, a reusit sa “fenteze” de doua ori justitia. In data de 13 septembrie a.c., din lipsa de procedura, procesul nu a avut loc. In schimb, inculpatul a invocat nebunia, solicitand internarea intr-un spital de specialitate, cerere refuzata de instanta. La cel de-al doilea termen (11 octombrie a.c.), a cerut o noua amanare, pe motiv ca aparatorul ales de el a reziliat contractul de reprezentare, dar nu doreste avocat din oficiu, ci tot unul ales. Tribunalul Prahova i-a dat atunci un nou trermen – maine, 26 octombrie.
(F.T.)