* Primarii nici macar nu le au sau nu le-au rasfoit * Ei spun ca stiu ce au de facut
Dupa un an in care Romania a fost confruntata cu inundatii teribile si in fata altuia cel putin la fel de ploios, Guvernul Romaniei, luat ca din oala in vara lui 2005, a decretat o serie de masuri. Ele nu se refera atat la preintampinarea revarsarilor de apa – timpul este mult prea scurt pentru a se putea face ceea ce s-a neglijat in ultimii 16 ani – prin consolidarea digurilor si a malurilor de aparare, construirea altora noi, regularizari cursuri apa etc., ci mai ales la modul in care autoritatile si populatia trebuie sa reactioneze cand se vor trezi cu apa in case.
In afara de faptul ca s-au deblocat sume importante pentru achizitionarea echipamentelor de interventie – va amintiti, in vara anului trecut, nu existau nici macar barci de salvare sau pompe de evacuare a apelor – Ministerul Mediului a elaborat strategii pentru gestionarea situatiilor de urgenta. Printre altele, s-au scris si doua carti: manualul prefectului si manualul primarului pentru managementul situatiilor de urgenta in caz de inundatii. In fapt, este vorba despre cartulii – ele nu se dau gratuit – de cate 42 de pagini, in care e multa vorbarie si mai putina practica. Primarii sunt obligati sa constituie comisii, planuri si echipe de interventii, chit ca localitatile nu au ceea ce este mai important: hartile de risc la dezastre naturale. Intr-un fel, nefiind aceasta baza de date stiintifica, autoritatile sunt puse sa lucreze dupa ureche. Ce efect au brosurile in teritoriu?
***
Saptamana trecuta, primarii au fost chemati la Comisia pentru apararea impotriva dezastrelor organizata pe langa Prefectura Prahova (denumirea e mult mai pompoasa), pentru a fi instruiti in legatura cu ce au de facut in cazul in care judetul va fi iar involburat de ape, din martie incolo. In Prahova, ar fi in potential pericol 46 de comune, cu 129 de sate. Zonarea este aproximativa si a fost inspirata de pataniile din anul trecut. Cu ce experienta au plecat edilii de la respectiva prelegere am aflat si noi vorbind cu primarii din trei localitati afectate de inundatii si alunecari de teren.
La Rafov – curios lucru, desi Moara Domneasca a fost satul cel mai lovit, el este trecut la un grad de calamitate surprinzator de mic, 17,8, in comparatie cu dezastrul si pierderile de bunuri suferite de oameni – n-a ajuns manualul primarului. Mircea Chivu n-a avut vreme sa consulte nici materialul primit la instruire. „N-am nici macar un birou. Suntem in renovari si n-am avut timp de asa ceva. Dar eu stiu ce am de facut: sa curatam santurile si rigolele, inclusiv canalele de pe camp, sa avem grija de podetele din fata caselor, sa nu permitem aruncarea gunoiului pe albia cursurilor de apa. Dar ceea ce este esential – regularizarea Teleajenului – nu sta in puterile noastre. Iar tot necazul de acolo vine.” Nici primarul din Gherghita nu-si procurase cartea. Dar spune ca are un plan, iar la el lucreaza din toamna anului trecut. Constantin Ciolacu: „I-am pus pe toti sa-si sape santurile, sa decolmateze spatiile de sub podete. Dar ma indoiesc, sincer, ca din cauza asta s-a revarsat, anul trecut, Prahova…” Primarul din Izvoarele, Margareta Duna, a fost chiar mai transanta: „Am manualul. Nu l-am consultat inca. Dar noi ne-am organizat cum am putut mai bine. Anul trecut au venit comisii de la judet. Nici macar n-au putut merge peste tot, fiindca au spus ca n-au timp. Au vazut, au plecat si punct. Nici un ajutor – macar idei tehnice, daca de bani n-a fost vorba – n-am primit. Atat am obtinut, niste materiale pentru gabioane. Vara trecuta noi ne-am vazut de treaba. Am consolidat, cu forte proprii, cateva cai de acces, am identificat alte 100 de puncte, in special pe drumurile comunale, unde este necesara construirea altor gabioane ( sistem de stabilizare a malurilor). Vom porni la treaba – echipele sunt deja organizate-imediat cum ne permite timpul. A fost un pic mai greu sa-i conving pe oameni ca-i de datoria lor sa-si intretina santurile din fata caselor. Chiar cred ca mi-am pierdut din popularitate punandu-i la treaba, dar asta nu conteaza.”
Maria BOGDAN
