Proiectul bugetului pe 2006 treneaza neasteptat de mult

Specialistii Primariei Sinaia lucreaza la fundamentarea bugetului pe 2006 de mai bine de o luna, fara ca acesta sa fi ajuns, deocamdata, pe ordinea de zi a Consiliului Local. Nu se cunosc, cu exactitate, motivele acestei intarzieri, dar se pare ca proiectul este unul destul de stufos, semn ca s-a muncit mult. Ramane de vazut daca si cu spor ! Oricum, ziarul Prahova a intrat in posesia principalelor date financiare ale bugetului statiunii, care urmeaza a fi supuse votului exprimat de consilieri, dar numai dupa o dezbatere publica. Alt timp pierdut, deci ! Astfel, conform raportului de evaluare, valoarea veniturilor totale va fi de 164 miliarde ROL, in crestere cu doar 17 miliarde fata de anul trecut. De altfel, primarul Vlad Oprea s-a declarat total nesatisfacut de acest aspect, sustinand ca de la Consiliul Judetean Prahova a fost repartizata o suma prea mica. Motiv pentru care, zilele trecute, s-a deplasat la Guvern, pentru discutii cu premierul Calin Popescu Tariceanu si cativa ministri, dupa cum ne-a precizat consilierul personal, Marian Panait. Pe de alta parte, edilul-sef este multumit ca veniturile proprii ale orasului vor creste cu 25 la suta, de la 100 la 125 miliarde ROL.
In ceea ce priveste repartizarea cheltuielilor, se pare ca felia cea mai mare va fi data pentru repararea strazilor (22 miliarde ROL). O suma semnificativa a fost alocata si pentru investitii (19 miliarde ROL), respectiv pentru modernizarea retelelor edilitare la blocurile din Platou Izvor, pentru construirea de locuinte de necesitate, pentru amenajarea pietei din Cartier Izvor etc. Destul de mult vor costa asigurarea iluminatului public (10 miliarde ROL) si reamenajarea centrului statiunii (5,4 miliarde ROL). In schimb, domeniilor cu caracter social le-au fost repartizate sume mai mici – invatamant (4,5 miliarde ROL) si sanatate (3,5 miliarde ROL). Exceptia o reprezinta cultura, care se pare ca va primi 9 miliarde ROL. Nu va mirati, deoarece, din 2006, acest domeniu a comasat si activitatile de intretinere a spatiilor verzi si a bazelor sportive. Asadar, Casa de Cultura din localitate si parcurile se finanteaza la comun ! In fine, sa nu ne grabim cu concluziile, deoarece proiectul de buget poate fi modificat de consilieri. Cu conditia sa le fie prezentat mai repede.
Iulian MAXIM