Cel mai nimerit prilej pentru antreprenorii din judetul nostru care aveau in plan sa-si extinda afacerile pe una dintre cele mai mari piete ale lumii – cea a Republicii Populare Chineze – este acela de a participa la Targul International de la Harbin, ajuns la a XXIV-a editie, care va avea loc la mijlocul lunii viitoare. Pentru aceasta, intreprinzatorii interesati trebuie sa se adreseze conducerii Camerei de Comert si Industrie (CCI) Prahova, cea care organizeaza o misiune economica in China, in perioada 13 – 24 iunie 2013, la invitatia guvernoratului Provinciei Heilongjiang. Deplasarea va include vizitarea Targului International de la Harbin, precum si participarea la intalniri de afaceri, organizate cu sprijinul Ambasadei Romaniei in aceasta tara, cu companii din orasele Beijing si Guangzhou. Costul informativ al acestei deplasari este de 3.960 de euro/persoana, la care se adauga TVA, acesta incluzand: transportul cu avionul pe ruta Bucuresti –Amsterdam – Beijing – Harbin- Guangzhou si retur; transferuri aeroport; intrarea la targ; cate trei nopti de cazare la trei hoteluri, in camere de patru stele; taxa vizei de intrare in China; asigurarea medicala; comisioane bancare etc. Informatii suplimentare pot fi solicitate, pana la data de 23 mai a.c., prin fax 0244/512.552 sau e-mail: promovareTcciph.ro.
C.D.