“Tensiunile interetnice transmit un mesaj negativ”
Liderul Uniunii Democrate Maghiare din Romania (UDMR), Marko Bela, va solicita presedintelui Traian Basescu sa intervina pentru detensionarea situatiei din coalitia de guvernamant, generata de disputele pe fond interetnic. Marko Bela a declarat ca legea statutului minoritatilor nationale, raporturile interetnice si relatia din coalitia de guvernamant vor fi principalele subiecte pe care le va pune in discutie cu prilejul consultarilor de saptamana viitoare de la Palatul Cotroceni.
In opinia presedintelui UDMR, aceste teme sunt mult mai importante decat retrimiterea la Parlament a unei ordonante de urgenta, deoarece tensiunile interetnice transmit un mesaj negativ atat in tara, cat si strainatate si ar putea fi “fatale” Romaniei in prag de raport de monitorizare al Comisiei Europene si de integrare.
Marko Bela a afirmat ca va solicita presedintelui Traian Basescu sa-si exercite atributiile de mediator si sa detensioneze aceasta situatie generata in urma discutiilor contradictorii purtate cu unii membri ai coalitiei in legatura cu legea statutului minoritatilor nationale, dar si cu pozitia exprimata de senatorul UDMR Gyorgy Frunda la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei cu privire la autonomia culturala.















