Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.
În judeţul Gorj, pe DN67C Novaci – Rânca, se desfăşoară o competiţie automobilistică (Campionatul Naţional de Viteză în Coastă – Cupa Gorjului 2013), iar în intervalele orare 7:30-13:00 şi 14:00-18:00 circulaţia este întreruptă pe porţiunea kilometrică 16+300-23+200. Pentru că turiştii cazaţi în staţiunea Rânca vor avea la dispoziţie doar o oră în care să pornească spre casă, este posibil ca pe DN67C Novaci – Rânca să se circule în condiţii de aglomeraţie, în intervalul orar 13:00-14:00. De asemenea, ar putea să apară probleme de fluenţă a traficului rutier în oraşul Novaci, unde astăzi se desfăşoară manifestarea tradiţională „Urcatul Oilor la Munte”.
Pe DN1 Braşov – Bucureşti, circulaţia se va intensifica începând cu ora 12:00. În cazul în care în staţiunile montane prahovene se vor forma coloane de autovehicule, recomandăm ruta alternativă DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.
Le recomandăm conducătorilor auto să nu depăşească limitele legale de viteză, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze în mers o distanţă care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă.