Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din unor evenimente rutiere, nici probleme majore de fluenţă a traficului pe principalele artere.
Pe DN1 Bucureşti – Otopeni, circulaţia este intensă pe sensul de mers către Ploieşti, dar se desfăşoară fluent. Şi pe DN1/ DN7 Sibiu – Deva, se înregistrează valori ridicate de trafic, în localitatea Sebeş (judeţul Alba). Aici s-au format deja coloane de autovehicule pe o distanţă de aproximativ 200 de metri. De aceea, se impune păstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers, iar cei care încheie aceste coloane trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a fi observaţi la timp de automobiliştii care se apropie din spate.
Conform secţiilor regionale de poliţie transporturi, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii normale şi nu sunt închise aeroporturi, porturi maritime sau fluviale.