Zboruri in formatie, acrobatii pe cer sau salturi cu parasuta. Sunt doar cateva dintre demonstratiile pe care le vor vedea sambata cei care vor fi prezenti pe Aerodromul Gheorghe Banciulescu din Strejnic.
Cei prezenţi la spectacol vor putea admira salturi cu paraşuta, zboruri în formaţie sau zboruri acrobatice. În cadrul demonstraţiilor vor participa Hawks of Romania, Vulturii tricolori, Iacarii acrobaţi, Loturile Naţionale de Paraşutism şi Acrobaţie şi expozanţi din domeniul aviatic.
Invitatul special al evenimentului va fi Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţii aeriene. Mitingul aviatic va începe la ora 10.
16 jandarmi din cadrul Grupării Mobile “Matei Basarab” Ploieşti vor fi prezenţi sâmbătă., între orele 08.00-15.00, pe Aerodromul Gheorghe Bănciulescu Ploieşti Strejnic pentru asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia mitingului aviatic.