Prejudiciu de peste o jumatate de miliard de euro prin evaziune fiscala la paine !
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca numai evaziunea fiscala la paine produce statului roman un prejudiciu de aproximativ o jumatate de miliard de euro, chiar daca mai sunt si alte domenii din agricultura care au un grad ridicat de evaziune. De asemenea, el a mai adaugat ca o situatie atat de grava in ceea ce priveste evaziunea fiscala din Romania nu mai este intalnita in vreun alt stat european.
“Prioritatile noastre sunt, in prezent, reducerea TVA la produsele de baza – si in special la paine – si combaterea evaziunii fiscale la acest produs, care se ridica la 80%. Acest procent nu stiu sa il aiba alta tara europeana. 80%, in cifre concrete, inseamna 500 de milioane de euro, ceea ce reprezinta o suma foarte mare, care trebuie cat mai rapid diminuata”, a mai precizat ministrul Agriculturii.
Participare romaneasca la München, in cadrul Strategiei pentru Regiunea Dunarii
In perioada 6-7 mai, o delegatie a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), condusa de ministrul Radu Stroe, a participat, la Munchen, la Conferinta ministeriala organizata in cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii.
Conferinta a avut drept scop consolidarea colaborarii pentru promovarea securitatii, respectiv pentru combaterea criminalitatii grave si organizate, identificarea noilor provocari si stabilirea de activitati viitoare, in contextul Strategiei Regiunii Dunarii.
Delegatia tarii noastre a abordat cu prioritate tema combaterii criminalitatii cibernetice si a consolidarii capacitatii de rezistenta impotriva acesteia.
Numarul animalelor sacrificate – in crestere
In martie, numarul animalelor sacrificate a inregistrat o crestere de aproximativ 62%, comparativ cu aceeasi perioada din 2012, arata datele Institutului National de Statistica (INS). Rezultate pozitive au fost inregistrate la bovine, porcine, ovine si caprine. Pe de alta parte, la numarul total al pasarilor sacrificate s-a inregistrat o scadere de 7,2%. Potrivit sursei citate, in martie 2013, comparativ cu aceeasi luna din anul anterior, numarul total de bovine sacrificate si greutatea lor in carcasa au crescut cu 8,9%, respectiv cu 4%. Astfel, in martie au fost sacrificate 49.000 de bovine, in unitatile industriale specializate sacrificarile fiind in scadere cu 10%, iar greutatea lor in carcasa cu 2,6%. In ceea ce priveste porcinele, numarul total de exemplare sacrificate si greutatea in carcasa a acestora au crescut cu 4,6%, respectiv cu 9,8%, in timp ce sacrificarile in unitatile industriale specializate si greutatea lor in carcasa au crescut cu 11,5%, respectiv cu 15,4%. Numarul porcinelor sacrificate a depasit 320.000 de capete in martie, iar greutatea in carcasa 26.850 tone.














