Atat de trambitata si mediatizata fuziune a PD cu PNL a fost subiectul, ieri, al unei conferinte de presa a conducerii Aliantei D.A. din judetul nostru. La sediul Filialei judetene a PNL, amfitrionilor, deputatii liberali Adrian Semcu si Horia Toma, li s-a alaturat presedintele de onoare al partidului Mircea Ionescu Quintus, care le-a incadrat, elegant pe senatorul Paula Ivanescu si deputatul Roberta Anastase – de la Partidul Democrat. Spre dezamagirea jurnalistilor, nici unul dintre cei cinci reprezentanti ai partidelor implicate in fuziune nu a dat un raspuns care sa clarifice, pe deplin, situatia care a facut sa curga atata cerneala; printre randuri, am inteles ca fiecare ramane cu ale sale. Astfel, Adrian Semcu – presedintele interimar al filialei liberale, recunostea: „Am colaborat pana acum cu PD in judet, dar se poate conlucra si mai bine. In privinta fuziunii insa, trebuie sa consultam organizatiile locale. Nu putem renunta la doctrina liberala, nu putem pierde pe drum o istorie de peste 130 de ani a partidului”.
Nici venerabilul Quintus nu s-a lasat mai prejos subliniind ca „Tema discutiei de astazi nu este fuziunea si nici nu poate fi deoarece in ambele partide se fac, inca, cercetari”. Iar Horia Toma a fost si mai concis: „Nu se poate pune la egalitate o traditie de peste 130 de ani cu niste naravuri !” Un refuz elegant, nu-i asa ?!
Ei si daca sexul tare liberal nu poate sa renunte la zestrea sa politica, de partea cealalta, sexului frumos i-a fost mai greu sa se pronunte ferm asupra cererii in casatorie pe care PD o face, atat de insistent, partenerului de guvernare PNL. Paula Ivanescu, de pilda, a motivat solicitarea ultimativa a PD – pronuntata de liderul Boc – mentionand ca a fost „o pornire fireasca intr-o afacere politica, cand totusi, trebuia sa se propuna un plan; si ADA s-a nascut greu ! Ramane ca delegatii – cate aproximativ 1000 ai fiecarui partid – in forurile de conducere ale PNL si PD -sa hotarasca asupra fuziunii”. La randul sau, Roberta Anastase a afirmat ca intre cele doua partide exista o buna colaborare la nivel judetean iar „mesajul Aliantei catre prahoveni este ca angajamentele pe care ni le-am luat le vom indeplini.”
Leon CHIRILA














