În cursul lunii precedente, inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Prahova au reuşit să recupereze creanţe bugetare cuvenite statului în valoare totală de peste 24 milioane de lei, exclusiv ca urmare a aplicării modalităţilor de executare silită a contribuabililor rău-platnici, potrivit unui comunicat al instituţiei amintite. Astfel, au fost expediate, în total, 5.594 de titluri executorii, dintre care 2.854 către restanţierii incluşi în categoria persoanelor juridice, iar restul pe adresa persoanelor fizice.
Pe categorii de măsuri de executare silită aplicate, sumele colectate la bugetul general consolidat al statului au fost următoarele: 16.651.424 de lei – prin trimiterea de somaţii, 6.574.793 de lei – ca efect al popririlor asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale debitorilor, 764.694 de lei – prin popriri pe veniturile terţilor, respectiv 34.300 de lei – ca urmare a valorificării prin licitaţie publică a bunurilor mobile sechestrate aparţinând contribuabililor datornici.
C.D.