De la inceputul anului si pana in prezent, la nivelul Casei Judetene de Pensii Prahova s-au inregistrat aproximativ 6.400 de cereri pentru acordarea biletelor de tratament, in conditiile in care, deocamdata, pentru primele doua serii din 2013, au fost repartizate institutiei respective doar 204 bilete, cu patru bilete mai putine decat in primele doua serii ale lui 2012. Concret, pentru prima serie de plecare in statiuni demarata saptamana trecuta, au fost acordate 97 de bilete, iar pentru cea de-a doua serie care va incepe astazi, 29 aprilie, au fost repartizate 107 bilete de tratament, toate in statiunile Amara, Pucioasa, Sarata Monteoru, Lacul Sarat, care apartin Societatii Comerciale de Tratament Balnear si Recuperare a Capacitatii de Munca (TBRCM), unitate aflata in subordinea Casei Nationale de Pensii Publice. Totodata, trebuie precizat ca nu se cunoaste numarul de bilete care va reveni Prahovei pe tot parcursul acestui an, pentru fiecare serie urmand sa fie alocat un alt numar de catre TBRCM, in functie de contractele incheiate. De asemenea, potrivit reprezentantilor CJP, anul acesta, prahovenii au depus cele mai multe cereri de bilete de tratament pentru statiuni cu profil reumatic si cardiovascular, respectiv Covasna, Pucioasa, Mangalia, Saturn, Baile Felix, Olanesti, Amara.
In acelasi timp, e bine de stiut ca persoanele interesate mai pot depune inca solicitari pentru bilete de tratament balnear, existand obligatia legala ca acestea sa fie inregistrate cu 40 de zile inainte de luna pentru care se solicita bilet. Reamintim ca repartizarea biletelor de tratament balnear se face in baza unui punctaj pe care fiecare solicitant il obtine in urma indeplinirii unor criterii distincte pentru pensionari, asigurati, persoane cu handicap sau beneficiari de legi speciale. Unul dintre criterii se refera si la frecventa cu care solicitantul a mers la tratament in ultimii doi ani, ca urmare daca un pensionar a fost, anul trecut, la tratament, in 2013 ar putea ca solicitarea sa sa nu fie onorata chiar daca are nevoie de acel tratament. Oricum, un lucru e cert: din miile de cereri depuse in fiecare an, pana la final se solutioneaza favorabil cam jumatate dintre ele. De exemplu, in 2012 au fost inregistrate aproximativ 12.000 de cereri de acordare a biletelor de tratament, fiind alocate doar 6.791 de bilete. Pe de alta parte exista si pensionari care depun doua sau chiar trei cereri pentru bilete intr-un singur an, situatie de altfel care se repeta de la an la an.
C. DOBRE