Romania este o tara stabila!

Premierul Victor Ponta a transmis membrilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) ca Romania este in prezent o tara stabila si predictibila, dupa ce anul trecut era considerata ca fiind lipsita de stabilitate, si a precizat ca sprijina procesul de integrare europeana a Republicii Moldova. “Sunt aici si pentru a spune ca eu cred ca Romania, care anul trecut era o tara considerata ca fiind fara stabilitate, acum este o tara foarte stabila si predictibila in regiune si consideram ca este de datoria noastra sa cooperam cu Consiliul Europei si Comisia Europeana pentru a gasi cele mai bune solutii de a intari democratia, domnia legii si drepturile omului in toate regiunile”, a spus Ponta. El a afirmat in acest context ca asistenta Romaniei poate fi de ajutor si in ceea ce priveste Republica Moldova, precizand ca autoritatile de la Bucuresti sprijina procesul de integrare europeana a statului vecin, premierul Victor Ponta aflandu-se, joi, la Strasbourg, pentru intalniri cu membrii APCE. Premierul Ponta a afirmat in plenul APCE ca doreste sa prezinte un mesaj privind angajamentul Guvernului de a respecta toate valorile Consiliului Europei si determinarea de a invata “din greselile trecutului”, vorbind si despre faptul ca intre el si presedinte exista o intelegere de cooperare clara. “As dori sa subliniez cat de importanta este pentru mine si pentru oamenii care mi s-au alaturat astazi – presedintele Parlamentului roman, consilierii mei speciali si membri distinsi ai acestei reuniuni, domnul Frunda – faptul ca ma aflu aici cu dumneavoastra pentru a prezenta un mesaj clar privind angajamentul Guvernului roman de a respecta toate valorile Consiliului Europei – determinarea noastra sa invatam din greselile trecutului si sa ne gandim la viitorul nostru comun, un viitor care presupune democratie, respectarea drepturilor omului si a statului de drept in tara mea”, a spus Ponta, la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE). El a aratat ca oficialii europeni care au vizitat Romania anul trecut si in acest an au avut un rol important in a ajuta politicienii din Romania in a gasi cele mai bune solutii inclusiv pentru criza politica. “In decembrie, poporul roman a trecut prin alegeri democratice, exprimandu-si dorinta libera, iar, dupa alegeri, noi, politicienii romani, am reusit sa gasim solutiile cele mai bune, avand in vedere viitorul tarii, si nu trecutul, pentru ca, asa cum multi dintre dumneavoastra stiti, exista o intelegere de cooperare clara intre seful guvernului si presedinte”, a adaugat Ponta. Premierul a vorbit si despre faptul ca reprezentantii tuturor partidelor politice, atat guvern, cat si opozitie, semneaza impreuna o scrisoare, in care asigura ca Romania va putea sa‑si rezolve toate problemele institutionale si politice si ca se poate coopera pentru beneficiul tarii. Premierul Ponta a mai anuntat ca toti parlamentarii romani de la Strasbourg, inclusiv cei ai opozitiei, au semnat o scrisoare adresata APCE in care se spune ca Romania nu are probleme cu functionarea institutiilor democratice, el apreciind ca este un gest de solidaritate “extraordinar”. In acest context, Ponta si-a exprimat speranta ca “solicitarea Romaniei adresata Comisiei Europene de a i se fixa conditionalitati clare in cadrul MCV va fi aprobata joi (n.n. – ieri)”.