
Congresul Partidului Social Democrat a fost organizat la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti şi, în urma votului exprimat de către delegaţii prezenţi, din noua echipă de conducere a partidului – Victor Ponta fiind reconfirmat ca preşedinte – face parte şi Mircea Cosma, liderul social-democraţilor prahoveni.
Preşedintele Organizaţiei Prahova a PSD, Mircea Cosma, a fost ales sâmbătă – în cea de-a doua zi a lucrărilor Congresului PSD – în funcţia de vicepreşedinte regional al partidului pentru regiunea Sud. Acesta a devenit astfel unul dintre cei opt vicepreşedinţi regionali aleşi la nivel naţional, conform structurii de organizare a actualelor regiuni de dezvoltare, în urma modificărilor aduse Statutului PSD. Pentru această funcţie, liderul social-democraţilor prahoveni i-a avut contracandidaţi pe preşedinţii filialelor judeţene ale PSD din Ialomiţa şi Dâmboviţa, respectiv Silvian Ciupercă şi Adrian Ţuţuianu. Dar, în urma voturilor exprimate de către delegaţii PSD din regiunea Sud – formată din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teolorman – Mircea Cosma a avut peste 380 de voturi, obţinând astfel funcţia de vicepreşedinte regional. La Congresul PSD, Prahova a fost reprezentată de 125 de delegaţi, aceştia susţinând, prin vot, atât realegerea lui Victor Ponta ca preşedinte al partidului, şi desemnarea Rovanei Plumb şi a lui Nicolae Bănicioiu- în calitate de vicepreşedinţi la nivel naţional, cât şi ca liderul lor – Mircea Cosma – să obţină funcţia de vicepreşedinte regional. Trebuie menţionat faptul că preşedintele PSD Prahova s-a numărat printre cei cărora, în discursul său din timpul lucrărilor congresului, preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a mulţumit pentru activitatea depusă în cadrul partidului, cât şi pentru susţinerea în ceea ce priveşte proiectul Uniunii Social Liberale. “Le mulţumesc celor care au crezut, de la început, în proiectul prezentat în 2010. Nu am uitat că am fost sprijinit de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, Bunea Stancu, Constantin Nicolescu, Mircea Cosma, Corina Creţu, Radu Moldovan, Mircea Duşa, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu… Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc – lideri vechi ai partidului, care au văzut în mine un lider chiar când eu nu vedeam acest lucru – Dragoş Benea, Nicu Bănicioiu, Robert Negoiţă, mai tineri”, a declarat Victor Ponta.
Întrebat, ieri, care va fi rolul celor opt vicepreşedinţi de regiune ai PSD, Mircea Cosma, în noua sa calitate, de vicepreşedinte al regiunii Sud, ne-a declarat: “Aceste funcţii de vicepreşedinte la nivel regional, create ca urmare a modificării Statutului PSD, au rolul de a întări strategia partidului în ceea ce priveşte procesul de reorganizare administrativ-teritorială care se va realiza anul acesta. Practic, fiecare dintre cei opt vicepreşedinţi de regiune aleşi vor reprezenta PSD în tot ceea ce vizează strategia de regionalizare a ţării”. Întrebat dacă această desemnare reprezintă următorul pas, respectiv către funcţia de preşedinte de regiune, Mircea Cosma ne-a declarat: “Nominalizările pentru funcţiile de preşedinte de regiune vor face obiectul unor negocieri la nivelul USL, acest lucru urmând să aibă loc, însă, după ce procesul de reorganizare administrativ-teritorială se va încheia şi se vor cunoaşte care vor fi regiunile din România”.
Detalii despre noua structură a PSD, dar şi despre cele mai importante decizii luate la congresul organizat la sfârşitul săptămânii trecute, citiţi în pagina a treia a ziarului.
N.DUMITRESCU














