Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, va face o scurtă vizită la Bucureşti, în această săptămână, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. Conform programului,Herman van Rompuy se va afla, joi după-amiază, la Bucureşti.Van Rompuy are programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta, fiind prevăzute şi declaraţii de presă după ambele întrevederi. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, săptămâna trecută, decretul prin care îi conferă preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, Ordinul Naţional “Steaua României” pentru sprijinul acordat României, decorarea fiind făcută la propunerea ministrului de Externe, Titus Corlăţean. “În semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în structurile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, avansarea şi realizarea priorităţilor şi construcţiei europene, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» – în grad de Mare Cruce – Excelenţei Sale domnul Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Precedenta vizită a lui Herman van Rompuy la Bucureşti a avut loc în aprilie 2012, când a susţinut şi un discurs în plenul Parlamentului.














