O elevă din Ploieşti, în vârstă de 19 ani, de la Grupul Şcolar Administrativ şi de Servicii “Victor Slăvescu” din Ploieşti, a fost găsită moartă, ieri, într-o pădure din zona oraşului Sinaia. Descoperirea macabră a fost făcută de către jandarmii montani, la câteva sute de metri de un drum forestier care duce spre staţiune, corpul tinerei fiind găsit atârnat de un copac !
Potrivit precizărilor pe care ni le-a făcut purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, fata dispăruse de-acasă în seara zilei de duminică, 14 aprilie 2013. Imediat, părinţii ei au reclamat dispariţia. Aceştia au primit, după plecarea fetei de-acasă, pe e-mail, o fotografie cu fiica lor în faţa unui hotel din Sinaia. Căutările au mobilizat mai multe forţe din cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei, într-un final fiind găsită, din păcate fără viaţă, de jandarmii montani. În astfel de cazuri sunt luate în calcul toate supoziţiile, procedura luând în calcul fie sinuciderea, fie omorul.
Corpul neînsufleţit al tinerei a fost transportat, ieri, la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, urmând ca, după efectuarea necropsiei, să fie stabilite cauzele exacte ale tragediei.
(F.T.)














