Marti seara, Petrolul Ploiesti a sustinut prima partida de verificare pe taram turcesc, in compania unei prim-divizionare sud-coreene, Bucheon United. Bine organizati, asiaticii s-au impus cu 2-0 (1-0).
Referitor la primul meci-test din Antalya, antrenorul principal al galben-albastrilor, Valeriu Rachita, a spus: „Am inceput bine meciul si am condus ostilitatile in prima repriza, ratand si trei ocazii bune de a inscrie, insa, in minutul 42, am incasat primul gol, din cauza unei gafe a apararii; chiar daca nu am reusit sa remontam, in linii mari, sunt multumit de evolutia jucatorilor in acest prim meci, cu exceptia inexactitatii de la primul gol”. Tehnicianul gazarilor a inceput meciul cu urmatoarea formula: Miron – Zahiu, Buglea, Costache, Filip – Pelanda, Marinescu, Petrovic, Ghita – Hadnagy, Curcan (foto; incercuit, in tricou de culoare deschisa). Au mai evoluat: Plachta – Neagu, Fodor, Copilu, Puchea, Marcio, Ilie, Parsa si Ionila. Nu au evoluat Panaite (menajat), Nenciu si Budescu (care au facut jonctiunea cu restul lotului de-abia marti seara, foarte tarziu).
Urmatorul „amical” al petrolistilor are loc astazi, de la ora 17.00, in compania lui Raba Eto Gyor (Ungaria). Sambata, Costache si compania nu vor mai da piept cu FC Bodajk-Siofok (liga a II-a maghiara), ci cu puternicul team din primul esalon al aceleiasi tari, Videoton Szekesfehervar.
Octav PREDA















