70.000 de lei. Atat a alocat primaria din Gura Vitioarei pentru reabilitarea caminului cultural din satul Bughea de Jos. Constructorul s-a apucat de treaba imediat, sperand ca va incasa banii. Muncitorii au sapat un sant in jurul cladirii pentru a consolida fundatia. Se pare, insa, ca au sarit cateva etape, iar interventia a subrezit si mai mult constructia. In acesta dimineata, localnicii au gasit jumatate de camin prabusita. Acum, oamenii nu mai au unde sa faca nunti si botezuri in satul lor. La prima ora, primarul a dat ordin ca 20 de persoane care beneficiaza de ajutor social sa se apuce sa salveze caramizile. I-a trimis pe oameni fara echipament de protectie, desi mai existau bucati de zid gata sa cada. Din fericire, la ora 5 dimineata, cand s-au daramat peretii caminului, nu era nimeni prin preajma. Mai ales ca imobilul se afla in curtea scolii din sat.