Întreprinderile mici şi mijlocii ar putea beneficia, în anumite situaţii, de sprijin financiar din partea Fondului naţional de garantare a creditelor sau a Fondului român de contragarantare dacă firmele în cauză prezintă un document în care se menţionează, în mod expres, şi starea obligaţiilor fiscale. Numai că o astfel de menţiune nu există în certificatul de atestare fiscală. Drept urmare, pentru a veni în sprijinul IMM, prin Ordinul 393, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 185 din 3 aprilie 2013, Ministerul Finanţelor Publice a decis să aducă modificări certificatului de atestare fiscală, în sensul precizării „dacă anumite datorii ale agentului economic sunt în executare silită sau suspendate de la executare silită”.
Noile prevederi – care vor intra în vigoare la începutul lunii viitoare – conţin şi proceduri mai clare legate de obţinerea certificatului de atestare fiscală şi anume: la solicitarea autorităţilor publice, în urma depunerii unei adrese către Fisc; la solicitarea contribuabililor, prin depunerea unei cereri; la solicitarea deţinătorilor de părţi sociale la o societate comercială; din oficiu, în situaţia în care se schimbă competenţa de administrare a creanţelor fiscale, ca urmare a schimbării domiciliului fiscal sau a altor situaţii prevăzute de lege.