Comisia de control a Ministerului Sănătăţii a amendat cu 20.000 de lei SC Melisa Farm SRL, pentru mai multe nereguli, şi a suspendat autorizaţia de distribuţie angro pentru nerespectarea ghidului de bună practică. Reamintim că farmacia Melisa Farm din Ploieşti a fost implicată recent în scandalul exporturilor de medicamente destinate bolnavilor de cancer, despre care v-am informat într-o altă ediţie a ziarului nostru. Verificarea la SC Melisa Farm SRL a fost făcută pe data de 1 aprilie a.c. de către Comisia de control a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), în prezenţa reprezentanţilor societăţii – Daniela Topală şi Laurenţiu Topală. Astfel, la SC Melisa Farm SRL, farmacie cu sediul punctului de lucru în Ploieşti, Bulevardul Republicii, Comisia de control a constatat că deşi există emise facturi de la Unifarm către acest punct, medicamentele Alkeran, Leukeran şi Purinethol (destinate bolnavilor de cancer) nu au fost evidenţiate în gestiunea farmaciei şi nu au ajuns, niciodată, la acest sediu. Echipa de control a menţionat că pe facturile respective a fost adăugată adresa punctului de livrare, altul decât cel menţionat în factura tipizată. Totodată, echipa de control a constatat că depozitul autorizat de ANMDM pentru SC Melisa Farm este şi locul de depozitare pentru activităţile de distribuţie angro pentru SC Pharmaceutical Warehouse SRL. Produsele medicamentoase care au fost facturate de către SC Unifarm SA către SC Melisa Farm SRL au fost distribuite ulterior către SC Pharmaceutical Warehouse SRL, care le-a facturat şi trimis către distribuitori intercomunitari, o factură fiind pentru un distribuitor din România. Pentru activităţile de depozitare, manipulare, livrare există contractul de prestări servicii încheiat între SC Melisa Farm SRL şi SC Pharmaceutical Warehouse SRL, autorizat pentru activităţile menţionate anterior, aceasta avându-l ca reprezentant legal pe Laurenţiu Topală, se mai arată mai în procesul verbal al Comisiei de control. În timpul inspecţiei la SC Melisa Farm SRL, locul unde se desfăşoară activitatea de procurare-comercializare, stocul de medicamente era zero. Echipa de control a constatat că toate medicamentele achiziţionate de către societate au fost distribuite rapid către SC Pharmaceutical Warehouse SRL şi Dmc Pharmamed SRL. Astfel, medicamentele Alkeran, Leukeran şi Purinethol achiziţionate de la CN Unifarm SA pe autorizaţie de nevoi speciale în scopul asigurării nevoilor pacienţilor oncologici din România nu au fost distribuite către farmacia din structura SC Melisa Farm SRL pentru a fi eliberate către pacienţi. Acestea au fost distribuite, conform documentelor, către un punct de lucru al acesteia, care, ulterior, le-a distribuit SC Pharmaceutical Warehouse SRL, beneficiarii finali ai medicamentelor fiind distribuitori intercomunitari, potrivit procesului verbal încheiat la finalul inspecţiei. De asemenea, Comisia de control a arătat că persoana responsabilă cu facturarea produselor a demonstrat că ,,nu deţine cunoştinţele necesare pentru activitatea pentru care răspunde, iar la biroul de facturare nu există documente conexe autorizaţiei de distribuţie’’. Reamintim că la începutul săptămânii, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat suspendarea, până la sfârşitul lui 2013, a tuturor activităţilor de export paralel pentru toate medicamentele oncologice monitorizate, în ideea de a asigura continuitatea în aprovizionare a acestora în cadrul Programului Naţional de Oncologie. Totodată, ministrul de resort a făcut publice şi rezultatele unui control efectuat de MS în privinţa circuitului unor medicamente oncologice, din care reieşea că farmacia din Ploieşti ,,Melisa Farm’’ SRL a comandat masiv de la Unifarm trei dintre medicamentele destinate bolnavilor de cancer după care le-a exportat, prin intermediul depozitului aflat în spatele farmaciei, în ţări europene. Faţă de aceste acuzaţii, reprezentanţii farmaciei au trimis un comunicat de presă în care apreciau că ,,s-a produs o confuzie gravă la nivelul MS în sensul nominalizării farmaciei Melisa ca fiind achizitor de produse oncologice în scopul exportului paralel a acestora în spaţiul intracomunitar’’, menţionând faptul că unitatea farmaceutică nu a făcut export şi nici nu are nicio legătură cu criza medicamentelor oncologice. Conform aceluiaşi comunicat, farmacia “îşi desfăşoară activitatea într-o ramură distinctă a Societăţii Melisa Farm SRL, cu sediul în Ploieşti” şi este, din punct de vedere legal, un punct de lucru cu activitate şi adresă distinctă faţă de celelalte ramuri de activitate ale societăţii comerciale Melisa Farm.
C. D.















