
Fotbalistul Laurentiu Dumitru ramane intre ciocan si nicovala
Departe de a se fi terminat, o data cu declaratia directorului general executiv al SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiesti, Eduard Alexandru, cum ca gazarii au renuntat la achizitionarea lui, in aceasta iarna, telenovela avandu-l drept protagonist pe jucatorul de banda dreapta Laurentiu Dumitru (foto) revine cu si mai multa forta in actualitate.
Astfel, unii carcotasi au fost gata sa jure ca fotbalistul a urcat in avionul de Istanbul, ieri dimineata. La auzul acestei vesti, presedintele executiv al FCM Campina (fosta Poiana), Dan Stefan Chitu, a luat foc. El ne-a spus ca „nu ma mai intereseaza acest jucator. Asta deoarece, din punctul meu de vedere, el este suspendat pana la vara, cand ii expira imprumutul la noi, fiind liber sa se intoarca, atunci, la Petrolul. Daca s-a dus, intr-adevar, in Antalya, atunci gazarii se vor alege cu sase luni de interdictie la transferari, dupa ce se va intruni Comisia de Disciplina a FRF. Sa fie clar, noi nu am batut palma, sub nici o forma, cu Petrolul, in privinta despartirii de Dumitru”. De altfel, refuzati de clubul ploiestean, in privinta unui schimb in trei (Dumitru, la Petrolul, Paraschiv – la Otelul, via Campina, si Ghidarcea, la fosta Poiana), campinenii i-au adus, pe fortele proprii, pe sus-amintitul Ghidarcea, dar si pe Mogos, de la prim-divizionara din Galati !
Ploiestenii neaga ca l-ar fi racolat pe fotbalist
Intrebat care este adevarul, un oficial al clubului cu sediul in asa-zisul bloc „Alfa” a replicat: „Cred ca a innebunit toata lumea. Cum sa fi urcat Dumitru in avion ? Doamne, fereste ! Nu luam in strainatate jucatori care nu sunt legitimati la noi sau nu au o situatie contractuala clara, ori nu au acordul cluburilor lor sa se pregateasca cu Petrolul. Marti (n.r. – ieri), intr-adevar, au plecat, spre Istanbul, minorii Budescu si Nenciu, care intrasera in posesia obligatoriului act din partea parintilor lor, cum ca sunt de acord cu plecarea in strainatate a feciorilor. Dar nici vorba de Laurentiu Dumitru” !
Spre Istanbul, va zbura inca un brailean
Daca se va dovedi, pana la urma, ca „urcarea” lui Laurentiu Dumitru in avionul de Turcia a fost doar „folclor”, in schimb, ar putea zbura, astazi, intr-acolo, cu acceptul Consiliului de Administratie al Daciei Unirea Braila, si Ungureanu – atacant la formatia dunareana. Intre timp, vizat – se pare – si el de un transfer la Petrolul, ca si Ionila si Ungureanu, pe filiera „Marius Stan”, in schimbul dezlegarii lui Paraschiv, „veteranul” Giani Gorga s-a sucit, refuzand sa revina in judetul de unde s-a lansat – in calitate de echipier al Stelei Mizil.
Altfel, aseara tarziu, s-a incheiat primul test oficial, pe pamant turcesc, al Petrolului, in compania prim-divizionarilor sud-coreeni de la Bucheon, amanunte despre acesta putand afla din numarul nostru de maine.
Octav PREDA, Dragos TRESTIOREANU















